Care sunt zonele de risc pentru infectarea cu coronavirus. Informaţii de ultimă oră

Compartimentul Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul DSP a actualizat vineri lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă şi a altor zone afectate de COVID-19. În ţară, s-a confirmat doar un singur caz de infectare cu coronavirus, 182 persoane se află în carantină, iar alte 8.231 sunt monitorizate la domiciliu. Cei doi români infectaţi şi spitalizaţi în Japonia au o stare de sănătate în continuare bună, potrivit MAE.

Astfel, în China continentală, cele mai afectate de epidemia de coronavirus sunt: provincia Hubei (inclusiv oraşul Wuhan, dar şi oraşele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo şi Taizhou din Provincia Zhejiang. 

În Italia, regiunea Lombardia Regiunea Veneto este aproape în întregime în carantină. Cele mai periculoase focare se înregistrează în localităţile: 1. Vo Euganeo 2. Codogno 3. Castiglione dAdda 4. Casarpusterlengo 5. Fombio 6. Maleo 7. Somaglia 8. Bertonico 9. Terranova dei Passerini 10. Castelgerundo 11. San Fiorano. 

Medicii epidemiologi atrag atenţia că persoanele care vin din China continentală sau din una din cele 11 localităţi din Italia intră în carantină timp de 14 zile, în spaţii special destinate în acest scop, imediat după revenirea în România

Persoanele care vin din alte provincii/oraşe din China continentală sau din alte localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto intră în autoizolare la domiciliu timp de 14 zile, imediat după întoarcerea în ţară.

Autorităţile au anunţat, vineri, că starea bărbatului din Gorj infectat cu coronavirus este bună şi nu prezintă simptome. Tânărul este în continuare izolat la Institutul ”Mate Balş”.

Numărul special pentru informaţii despre coronavirus au a fost apelat, în 24 de ore, de 3.611 de persoane. Şapte dintre cetăţenii români care se mai aflau pe nava Diamond Princess au fost debarcaţi.