Carantină obligatorie! Decizie majoră luată de Italia. Cât zile se stă în izolare
Vești proaste pentru aceste persoane. Italia a luat o decizie de ultimă oră. Potrivit ultimelor informații, toți cetățenii UE care vor intra în țară, urmează să intre în carantină obligatorie. Decizia vine în contextul creșterii alarmante a numărului de noi infectări.
Pandemia de coronavirus a ajuns în ce-al de-al treilea val. Numărul cazurilor de infectare crește de la o zi la alta, iar tot mai multe țări impun restricții dure. Acesta este și cazul Italiei, care a decis carantinarea obligatorie.
Mai exact, surse din Ministerul Sănătății italian au anunțat că Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Astfel, orice persoană care vine din Uniunea Europeană va fi nevoită să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara Uniunii.
De menționat este faptul că, potrivit declarațiilor făcute de un reprezentat al Ministerului Sănătății, această măsură ”se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc” în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni.
Când va intra în vigoare carantina obligatorie
În ceea ce privește data intrării în vigoare a noii restricții de carantină obligatorie, autoritățile nu au stabilit încă acest aspect, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este în mod tradiţional utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia.
Trebuie menționat faptul că, în prezent, în Iialia sunt deja în vigoare restricţii severe pentru a limita răspândirea coronavirusului. Printre acestea se numără închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării, etc.
Totodată, în weekendul de Paște, întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ”roşie” (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale).
Ministerul Sănătății mai informează faptul că, până în prezent, pandemia de coronavirus a făcut adevărate ravagii în întreaga țară. Peste 108.000 de persoane și-au pierdut viața după ce au fost infectate cu virusul ucigaș.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





