Campania de vaccinare anti-COVID nu a ajuns la 20.000 de persoane imunizate în 24 de ore. Câte vaccinuri s-au făcut

Campania de vaccinare anti-COVID nu a ajuns la 20.000 de persoane imunizate în 24 de ore. Câte vaccinuri s-au făcut

SURSA FOTO: Pexels.com

Publicat de Alecsandru Ion la 7 ianuarie 2021, 20:00

Autoritățile anunță că la cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 60 reacţii comune şi minore, atât de tip local şi cât și generale. La nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 264 reacţii adverse, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent.

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 17.846 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Până în prezent, au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 76.400 de persoane, se arată într-un comunicat de presă.

264 reacţii adverse comune şi minore, de la debutul campaniei de vaccinare

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 62 reacţii comune şi minore, dintre care 27 de tip local şi 35 generale.

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 264 reacţii comune şi minore, dintre care: 119 locale cu durere la locul injectării, 145 generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar alte cinci sunt în curs de investigare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Etapa a doua, după jumătatea lunii ianuarie

Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a început luni în mai multe spitale, din întreaga țară. Sunt 376 de centre de vaccinare în toată țara, dar numai în jur de 50 au funcționat în săptămâna care a trecut.

Campania de vaccinare, care în primă fază se adresează cadrelor medicale, a demarat oficial în România în data de 27 decembrie 2020.

Din această săptămână, „activitatea în centrele de vaccinare va funcționa neîntrerupt, 7 zile din 7, după un program de la 8 dimineața la 8 seara. Și după 8 seara se continuă și se poate face vaccinarea pentru personalul propriu care fie este în serviciu de gardă, fie în turele de noapte, tocmai pentru a se facilita accesul la vaccinare”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

„Intenționez ca după jumătatea lunii ianuarie să începem vaccinarea pentru etapa a 2-a, în mod deosebit cu cele mai vulnerabile persoane, persoane la risc să dezvolte infecții severe și de asemenea cu risc să răspândească rapid infecția, cum este cazul celor internați în centrele medico-sociale și centrele rezidențiale”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.