Dacă vineri, BVB a scăzut cu 4-5% la nivelul indicilor, oarecum în linie cu marile burse internaţionale, sesiunea de luni a fost una cu adevărat „neagră” pentru investitorii de la Bucureşti, valurile masive de vânzări măturând cotaţiile majorităţii acţiunilor.
Indicele reprezentativ al Bursei – BET – a alunecat luni cu 8,4%, până la 4.509 puncte, ceea ce reprezintă cea mai mică valoarea din aprilie 2010 încoace. De asemenea, indicele BET-FI s-a prăbuşit cu 8,73%, până la 18.416 puncte, minimul ultimului an şi trei luni.
Cea mai de amploare depreciere a suferit-o ca şi vineri indicele sectorului energetic, BET-NG, de 8,81%, până la 617 puncte. Piaţa per ansamblu s-a depreciat cu 7,41%, până la o cotaţie a BET-C de 2.760 puncte.
În vreme ce bursa de la Bucureşti avea o închidere profund  însângerată, bursa din Varşovia scădea doar cu 2,1%, iar cea din Budapesta cu 2,4%.
Marile burse vest europene scădeau chiar mai puternic decât Varşovia sau Budapesta, dar mult mai puţin decât BVB. Indicele german DAX pierdea 3%, indicele francez CAC40 se deprecia cu 2,4%, iar indicele londonez FTSE scădea cu 2,2%.
Dintre cele mai lichide acţiuni de luni, Fondul Proprietatea (FP) a închis în scădere cu 5,24%, la 0,45 lei, ceea ce reprezintă un minim istoric de la listarea pe BVB. De asemenea, acţiunile BRD  s-au depreciat cu 7,3%, până la 11,22 lei, dar cea mai dureroasă cădere din sectorul bancar au suferit-o titlurile Banca Transilvania, de peste 12%, care au ajuns la cotaţia de 1,02 lei.
Prăbuşiri dintre cele mai mari au înregistrat şi SIF-urile. Astfel, SIF Oltenia (SIF5) a picat cu 8,87%, pânî la 1,13 lei, SIF Moldova a alunecat cu 10,19%, la 0,97 lei, iar SIF Transilvania a pierdut 11,18%, până la 0,42 lei. Cea mai amplă scădere a avut-o SIF Banat-Crişana (SIF1), de 11,23%, la 0,83 lei, în vreme ce SIF Moldova (SIF4) s-a depreciat cu 10,33%, la 0,5510 lei.
În sectorul energetic, acţiunile OMV Petrom (SNP) au închis în scădere cu 7,83%, la 0,3180 lei, după ce cu puţin timp înainte de final pierdeau peste 10%. Una dintre cele mai ample pierderi din sectorul energetic le-a înregistrat Transelectrica, de 13,55%, până la 16,40 lei.