Director general al celui mai puternic importator de automobile din România, compania cu o cifră de afaceri de 638 milioane de euro, Brent Valmar a declarant că „este o mare bucurie a mea, că, după 11 ani de absență, reușim să reorganizăm Salonul Internațional de Automobile București (SIAB), eveniment sub egida OICA (Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile). SIAB este singurul eveniment de acest fel din România care este cuprins în calendarul OICA. A fost nevoie de 11 ani până la revenirea acestui eveniment marcant din două motive. Mai întâi criza a avut un effect important asupra pieței și a bugetelor potențialilor expozanți. Apoi, am fost nevoiți să așteptăm realizarea unui spațiu expozițional care să corespundă standardelor internaționale. Acum, la Romexpo, totul pare a fi în regulă”.

Oficialul a menționat că, desi implică sume majore, evenimentul care începe pe 23 martie la București este dedicat clienților. „Costurile necesare expunerii în cadrul SIAB nu sunt justificate de piață. Categoric, nu. Pentru expozanți, un salon international presupune costuri deloc de neglijat care nu pot fi justificate în integralitate de dimensiunile pieței actuale. Însă, după 11 ani, le datorăm clienților noștri un astfel de eveniment. Clientul de automobile din România este unul foarte bine informat și cred că este datoria noastră, a jucătorilor din piața auto, să le aducem aproape toate modelele interesante de vehicule. Nu trebuie insistat pe capitolul justificării investiției la SIAB. E cert că avem o piață mică și, spre deosebire de cele cinci mari saloane internaționale în care sunt implicați direct producătorii, vorbim despre un effort local al importatorilor și reprezentanțelor.”

SIAB, din toamnă în primăvară

Spre deosebire de edițiile anterioare ale SIAB, care aveau loc toamna, ediția din acest an va începe la doar câteva săptămâni după expoziția auto de la Geneva, eveniment major în industria auto mondială. „Perioada nouă, cea din primăvară, este mai bună decât cea anterioară, care era la începutul lui octombrie. Acum sunt lansate modele noi de majoritatea mărcilor. Ne ajută și cuplarea cu expoziția de la Geneva. Am insistat la OICA să ne accepte o poziție în calendar imediat după salonul elvețian pentru că putem beneficia de o serie întreagă de avantaje care vin din faptul că, imediat după ce este prezentat la Geneva, un model ajunge și la expoziția din România. Apoi, fiind în primăvară, putem da un semnal pentru evoluția vânzărilor pentru tot anul respectiv. În plus, sfârșitul lui martie e oricum o perioadă bună pentru piața auto”, a explicat Brent Valmar, care este și vicepreședinte al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

 

Know-how geman

„În organizarea saloanelor anterioare am beneficiat de experianța AMC, compania care organizează salonul auto de la Paris. Asta atâta vreme cât ne-am putut permite o astfel de asociere pentru că era una pe bani. În acest an încercăm să găsim o formulă de pezentare la un nivel înalt cu ajutorul producătorilor. În plus, am apelat la consultanța unei companii care organizează salonul de la Frankfurt. Nu suntem asociați ca în cazul AMC, însă avem un sprijin important. Nu mă tem de dificultăți în organizare, însă vorbim de un eveniment organizat într-un spațiu nou, nerodat”, a menționat șeful Porsche România. Totodată, oficialul, a anunțat și două surprize pregătite de Porsche România, reprezentantul mărcilor Volkswagen, Audi, Seat, Škoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto, la SIAB 2018. „Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea prezenței noastre la SIAB. Vă pot spune doar că vom avea la standuri modelele actuale ale tuturor mărcilor noastre. În plus, vom avea două surprize cu mare greutate despre care nu vă pot vorbi încă. Pot promite însă vizitatorilor SIAB că ambele vor avea un efect major în piață. Vizitatorii standurilor noastre vor avea ce să vadă, nu doar din perspectiva mașinilor, ci și din cea asociată mașinilor”, a încheiat Breant Valmar.

Cel mai important eveniment al industriei auto românești

Cel mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în România, SIAB, va avea loc între 23 martie și 1 aprilie, la Centrul Expozițional Romexpo. Ediția din 2018 a SIAB va fi organizată de Romexpo în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). La 11 ani distanță de ediția precedentă, desfășurată în 2007, SIAB, evenimentul, emblemă al industriei auto din România, își asteapta vizitatorii în noile spații expozitionale Romexpo, pavilioanele B1, B2 si B3, care beneficiaza de dotări și facilitati de nivel internațional. Cu o suprafață totală de 27.000 mp, noile pavilioane se transformă cu ocazia SIAB 2018, într-un spațiu modern si versatil.