Breaking News! Înfrângere pentru UDMR în Parlament. Proiectul privind Codul administrativ, respins cu o largă majoritate
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală în anumite situaţii, proiect iniţiat de UDMR.
Comisiile Juridică, pentru Buget, pentru Administraţie şi pentru Muncă de la Camera Deputaţilor au dat, marţi, raport comun de respingere proiectului de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii.
Care a fost justificarea celor patru comisii parlamentare?
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea cadrului general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora şi răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi regulile specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, se arată în raport.
Cele patru comisii arată că au decis să dea raport de respingere pentru că „nu se justifică adoptarea unei astfel de iniţiative legislative, cu atât mai mult cu cât expunerea de motive nu conţine o fundamentare a soluţiilor legislative preconizate, iniţiatorii motivându-şi demersul pe posibila declarare a neconstituţionalităţii Codului administrativ în vigoare de către Curtea Constituţională”.
Au votat „pentru” respingerea în plen a proiectului 287 de deputaţi, iar 21 au votat „împotrivă”, scrie Agerpres.
Proiectul – iniţiat de 30 de parlamentari de la UDMR – a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.