Banca Europeană de Investiţii (BEI) analizează acordarea unei finanţări de 50 de milioane de euro către Pirelli, pentru un proiect de extindere a capacităţii de producţie a fabricii de anvelope de la Slatina, ale cărui costuri totale se ridică la 159 de milioane de euro.

Pirelli Tyres Romania este compania care vrea să contracteze acest împrumut.”Proiectul are scopul de a face mai competitivă capacitatea de producţie a Pirelli şi de a permite companiei să beneficieze în continuare de o bază de producţie eficientă din punct de vedere al costurilor”, se arată într-un anunţ al BEI.

Investiţia reprezintă modernizarea şi expansiunea fabricii existente, sub forma extinderii facilităţii pentru fabricaţia şi tratamentul produselor pe bază de elastomer.

Italienii au venit cu bani de acasă

Grupul italian Pirelli a majorat, în luna decembrie 2008, capitalul social al Pirelli Tyres România cu 50 milioane de lei (12,72 milioane euro), de la 192 milioane lei la 242,16 milioane de lei (61,62 milioane euro), prin aport în natură.

Pirelli Tyre, unul dintre cei mai mari producători de anvelope din lume, a înregistrat în primul semestru un profit net de 6,3 milioane de euro, faţă de o pierdere de 36,2 milioane de euro raportată în perioada similară din 2008, ca urmare a efectelor restructurării activităţii. Vânzările Pirelli au scăzut în primele şase luni ale anului la 2,2 miliarde de euro, de la 2,45 miliarde de euro în 2008.

Grupul italian este prezent în România pe segmentele producţiei de anvelope, cord metalic şi filtre antipoluare pentru motoare diesel.

SURSA:Mediafax