Se pare că Gheorghe Dincă are parte de un tratament preferențial din partea poliției, care îl păzește continuu și îl supraveghează pentru a nu i se face ceva sau pentru a nu își cauza singur rău. Avocatul criminalului a venit cu noi detalii, după ce s-a vehiculat că acesta ar putea fi influențat din exterior sau ar putea să se sinucidă.

”Nu are cum să ia legătură cu el din afara anchetei. Nu e cineva care să îl influențeze. Este păzit de mai mulți, bănuiesc că are condiții sporite de securitate în arest. Este în custodia poliției, ei sunt responsabili de ce i se întâmplă sau de ce ar face. Nu i-au fost puse vorbe în gură, nu a fost influențat. Audierile au fost filmate. A fost audiat fără cătușe, la audierea de la București. Procurorul l-a întrebat dacă vrea să discute cu mine, dar a refuzat.”, a spus Claudiu Lasoschi, avocatul din oficiu, de la București, al lui Gheorghe Dincă.

Avocatul lui Gheorghe Dincă susține că acesta le-a spus anchetatorilor că Luiza Melencu a mers cu el de bunăvoie, și a consimțit să aibă relații intime. Bărbatul recunoaște violul doar în cazul Alexandrei și mai recunoaște ambele crime, dar nu oferă detalii despre cadavrul Luizei, menționând că a incinerat doar trupul Alexandrei. Noi detalii din mărturia dată de criminalul din Caracal în fața procurorilor ies la iveală, prin intermediul avocatului său.
Claudiu Lascoschi, avocatul lui Dincă, a declarat că acesta nu își amintește culoarea părului Luizei. ”Anchetatorii continuă acum percheziția și caută probe. Vor să vadă dacă s-au mai comis și alte infracțiuni și ce probe există în legătură cu ceea ce există în momentul de față, cu cele două omoruri pe care le-a recunoscut. (…) El a declarat că ar fi ucis-o și pe Luiza, doar că el nu precizează culoarea părului ei, adică nu își aduce aminte. Deși s-a insistat, susține că nu-și aduce aminte. Cu Alexandra, situația este clară, dar în ceea ce privește pe Luiza, nu este încă lămurită situația, din punctul meu de vedere. Dar el recunoaște două omoruri. Adică două fapte. (…)”, a declarat avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, la  Antena3.

Avocatul a explicat că telefonul Alexandrei a fost găsit exact în locul indicat de ucigaș. ”El vrea să coopereze cu organul judiciar, a făcut-o, a indicat din prima locul, doar că nu a fost crezut. Ieri s-a găsit, am ajutat și eu să se lămurească mai clar situația și a fost găsit telefonul Alexandrei. (…) Acolo unde a indicat inculpatul, acolo a fost găsit telefonul. Nu la el în casă, în niciun caz”, a mai explicat apărătorul.

Gheorghe Dincă ar fi declarat că le-a ucis pe ambele fete, pe Luiza și pe Alexandra.  Doar în cazul celei de-a doua spune că i-a incinerat trupul.

Te-ar putea interesa și: