Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă cumpărătorilor să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este şi Black Friday, iar în cazul în care consideră că drepturile le-au fost încălcate să semnaleze ANPC pentru orice abatere.

„Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici.
Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este Black Friday. De asemenea, recomandăm verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs. În cazul în care aceştia consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomandăm să ne semnaleze orice abatere şi îi asigurăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul”, susţine Paul Anghel, directorul general al ANPC.

***
Reguli de respectat în cazul vânzărilor cu preţ redus

Reprezentantul ANPC spune că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.

„Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus”, spune Anghel.

El recomandă ca în perioada ofertelor de Black Friday cumpărătorii să citească „cu atenţie caracteristicile produsului” şi să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor lor.

*** Reguli pentru cumpărăturile online

Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii prin publicarea, pe website-ul său, a unor informaţii precum: datele de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

Pentru cumpărăturile online, ANPC recomandă consumatorilor să verifice stocul existent, preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA) şi dacă preţul include costul de livrare.

„Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului. Consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunţa contractual şi 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el, fără să invoce vreun motiv”, explică Paul Anghel.

De asemenea, în cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul trebuie să ramburseze toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării.

Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

„Consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor”, atrage atenţia directorul general al ANPC.

El susţine că toate cumpărăturile din perioada Black Friday pot fi făcute în siguranţă dacă se întocmeşte o listă cu produsele pe care cumpărătorii doresc să le achiziţioneze şi cu preţurile actuale ale acestora. „Acest lucru vă va ajuta să evitaţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat”, mai spune Anghel.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România (ECC România) a realizat un ghid pentru consumatorii care vor să achiziţioneze produse în perioada marilor reduceri de preţuri de Black Friday. Acesta conţine detalii legate de modul în care trebuie afişat preţul produsului, detalii despre contractul încheiat între vânzător şi cumpărător şi garanţii.

ANPC atrage atenţia că există anumite cazuri în care cumpărătorul nu se poate retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificaţiile clientului sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

„Comerciantul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ai transmis comanda sau într-un termen mai scurt care ţi-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, trebuie să îi soliciţi să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, ai dreptul să soliciţi banii înapoi în termen de 7 zile”, se menţionează în ghidul ANPC.

În cazul în care produsul ajunge deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Cumpărătorul poate solicita în acest caz un nou produs sau poate renunţa la contract.

ANPC precizează, la capitolul garanţii, că regulile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate produsele şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg.

Legea 449/2003 este cea care reglementează garanţiile produselor şi care stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

În cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile, cumpărătorul are dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului.

În ceea ce priveşte produsele de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, dacă, în cursul perioadei de garanţie, totalul intervalelor în care produsul nu a funcţionat din cauza defectelor depăşeşte 10% din respectiva perioadă de garanţie, poţi solicita înlocuirea sau o rambursare a preţului.

Potrivit ANPC, anularea contractului poate interveni în trei cazuri: când cumpărătorul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului, când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă sau când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru cumpărător.

Anularea contractului are ca efect punerea părţilor în situaţia anterioară contractului. Prin urmare, cumpărătorul va primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul înapoi.

„Ce este foarte important, chiar dacă în practică ţi se spune să iei legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu ai niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergi tu la service cu produsul, informează întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute”, spun reprezentanţii ANPC.

În cazul produselor de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanţie care începe din momentul înlocuirii.

În cazul produselor reparate, garanţiile legale şi comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care ai notificat vânzătorului defectul sau i-a fost predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat şi cumpărătorul a fost înştiinţat cu privire la acest lucru sau până în momentul în care produsul a fost livrat.