Plafonarea prețurilor la alimentele de bază va continua încă 60 de zile

Plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază va fi extinsă cu 60 de zile. Lista oficială a alimentelor plafonate va fi redusă la doar 17 produse alimentare.

Conform proiectului de lege, câteva produse, precum cozonacul, orezul, bulionul de roşii, margarina, drojdia şi carnea tocată nu se vor mai afla pe lista actuală. Totuși, va fi adăugat magiunul/dulceața. Această Ordonanţă de Urgenţă vizează modificarea şi completarea OUG 67/2023 privind instituirea unei măsuri temporare pentru a combate creşterea excesivă a preţurilor la anumite produse alimentare şi pentru implementarea unor măsuri de sprijin.

Noua listă de alimente plafonate

Lista nouă cu produse alimentare care vor avea adaos comercial plafonat cuprinde:

  • pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă de consum 1 litru, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT;
  • brânză telemea de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
  • făină albă de grâu „000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M;
  • ulei de floarea-soarelui până la 2 litri;
  • carne proaspătă pui (carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard);
  • carne proaspătă porc (carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc;
  • legume proaspete vrac (ceea ce înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi);
  • fructe proaspete vrac (ceea ce înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă);
  • cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.

„Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă prelungeşte măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare cu o nouă perioadă de 60 de zile de la data intrării în vigoare. Se modifică anexa la O.U.G. nr. 67/2023, în sensul introducerii şi a produsului magiun până la 350 grame”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru implementarea unor măsuri de sprijin.