Cea mai nouă reacţie după decizia CEDO în cazul plângerii înaintate de Laura Codruţa Kovesi vine din partea fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei. Aceasta îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care spune că trebuia să îşi asume riscurile şi să nu o demită pe Kovesi, însă lansează un atac dur şi la adresa „grupului de crimă organizată PSD-ALDE”, care şi-ar fi dorit să scape de tot de DNA în România.

„Când trebuie să faci ceva, îți iei riscuri. Din decizia CCR rezulta că președintele era obligat să o revoce. Șeful statului putea să nu revoce. Ce s-ar fi putut întâmpla? Ar fi urmat o sesizare a lui Liviu Dragnea la CCR, pe care președintele de asemenea putea să nu o pună în aplicare. Poate că îl suspendau, mă gândesc că aceasta ar fi fost o consecință politică. Dar putea să-și asume acest risc, fiindcă a fost evident că a fost o negociere politică și au vrut să scape de Codruța Kovesi de la DNA și nu era prima lor încercare. Ei ar vrea să scape de DNA de tot, e visul și dorința veche a grupului de crimă organizată PSD-ALDE. În locul lui, eu nu aș fi demis-o”, a declarat Macovei într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Doar nu pune ștampile la aprozar! Scrie în lege că poate refuza”

Fostul ministru mai arată că preşedintele nu trebuia să accepte ca CCR să-l oblige să o revoce pe Kovesi din fruntea DNA. „Doar nu pune ștampile la aprozar! Scrie în lege că poate refuza o numire sau o revocare în mod motivat”, insistă Macovei. Mai mult, la momentul luării acelei decizii, Curtea Constituţională avea doar 8 membri, nu 9, din cauza situaţiei judecătorului Petre Lăzăroiu.

„N-aș spune că președintele Iohannis e vinovat, dar cum să accepte că CCR îl obligă să facă ceva, să revoce pe cineva pur și simplu? Doar nu pune ștampile la aprozar! Scrie în lege că poate refuza o numire sau o revocare în mod motivat. Președintele are consilieri juridici, care știu despre ce e vorba. În plus, eu am semnalat atunci, în momentul în care s-a luat decizia CCR, în mai 2018, Curtea avea doar 8 membri, nu 9 așa cum prevede Constituția. Cel de-al nouălea, judecătorul Lăzăroiu, își depășise mandatul. Trecuse de mandatul de 9 ani și era neconstituțional”, a mai spus Monica Macovei, potrivit romania.europalibera.org.