Cum arăta acum Insula Șerpilor?

După ce armata rusă s-a retras oficial de pe Insula Șerpilor, pe rețelele sociale au apărut deja fotografii făcute din elicopterele rusești care au efectuat evacuarea forțelor invadatoare.

„După cum se poate observa, a fost abandonat un sistem antiaerian Panțir-S1; este probabil și alte echipamente”, a scris duminică Ukraine Weapons Traker, un cont public de pe Twitter, care urmărește războiul din Ucraina.

Totodată, din imaginile respective putem observa dâre de fum, cauzate fie de atacurile soldaților ucraineni, fie de echipamentele militare ale armatei ruse, distruse intenționat de soldații ruși deoarece nu le-au putut lua cu ei.

Menționăm faptul că soldații ruși s-au întors pe Insula Șerpilor pentru a distruge tot ce au lăsat în urmă, lovind stânca din Marea Neagră cu bombe cu fosfor. Ulterior, armata ucraineană a spus că a încheiat operaţiunea de curăţare a Insulei Șerpilor de echipamentele lăsate în urmă de soldații ruși.

Amintim faptul că Valeri Zalujnîi, comandantul şef al Forțelor Armate din Ucraina, a anunțat joi că soldații ruşi au fost constrânşi să se retragă de pe Insula Şerpilor deoarece „nu au mai putut să reziste focului artileriei ucrainene”.

Armata Rusiei s-a retras de pe Insula Șerpilor

„Vreau să le mulţumesc apărătorilor regiunii Odesa care au făcut maximum pentru eliberarea acestui teritoriu de importanţă strategică. Incapabili să reziste focului artileriei noastre, rachetelor noastre şi atacurilor noastre aeriene, ocupanţii au părăsit Insula Şerpilor”, a scris joi Valeri Zalujnîi pe contul său de Telegram.

„Nu mai există trupe rusești pe Insula Șerpilor. Forțele noastre armate au făcut o treabă grozavă”, a scris Andrii Iermak, şeful Administraţiei Prezidenţiale din Ucraina, pe contul său de Twitter.

La rândul său, comandamentul de operaţiuni sud al armatei ucrainene indicase că „inamicul rus şi-a luat tălpăşiţa cu două vedete”, lăsând Insula Șerpilor „în flăcări”. Acesta a precizat că acolo „se aud în continuare explozii”.

Ministrul de Interne din Ucraina, Vadim Denisenko, a afirmat că retragerea trupelor ruse de pe Insula Șerpilor reprezintă o „victorie uriaşă” pentru armata ucraineană. El a explicat faptul că soldații ruși au încercat să facă din această insulă un fel de stâncă-portavion pe care să instaleze sisteme de apărare antiaeriană pentru a putea controla toată această parte a Mării Negre.

În același timp, ministrul ucrainean nu a exclus posibilitatea ca forţele ruse să încerce să revină pe Insula Şerpilor.

„Vor întreprinde astfel de încercări, sunt sigur de asta. Vor încerca să facă ceva, dar acum noi am arătat că ei nu au apărare antiaeriană acolo, nu au posibilitatea de a se apropia efectiv cu navele lor (de Insula Șerpilor). Prin urmare, sper să nu reuşească. Dar cu siguranţă vor mai face încercări”, a declarat joi Vadim Denisenko, relatează agenția ucraineană de știri Ukrinform.