Aproape 270 de mii de români vor pleca în Germania în 2021. Raluca Turcan a luat măsuri pentru a lucra în condiții decente
Sursă foto: Dreamstime
Sute de mii de români ar urma să plece în Germania în cursul anului 2021, însă de această dată, ministrul Muncii susține că toate condițiile de muncă vor fi mult mai bune decât au fost până acum.
Mai exact, Raluca Turcan susține că „se prefigurează” ca aproximativ 270.000 de români să plece anul acesta la muncă în Germania. În acest context, ministrul susține că a purtat deja o serie de discuții cu omologul său german, în legătură cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar și a activității de control a condițiilor de muncă.
„Pentru aceşti aproximativ 270.000 de muncitori deja am făcut progrese foarte mari ambele ţări, ambele ministere ale muncii, pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă, pentru a îmbunătăţi activitatea de control a condiţiilor de muncă pentru muncitorii care lucrează în străinătate, pentru a creşte relaţia dintre angajatori şi angajaţii sezonieri prin intermedierea procesului de muncă sezonieră de către agenţii specializate de plasare a forţei de muncă”, a declarat ministrul Muncii, într-o conferință de presă.
Totodată, Raluca Turcan a mai subliniat faptul că speră ca în cursul săptămânii viitoare, să fie finalizat în şedinţa de Guvern proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost în primă lectură şi care îmbunătăţeşte condiţiile în care românii pot pleca la muncă în străinătate.
Raluca Turcan, despre salariile din România
În cadrul aceleiași coferințe de presă, Raluca Turcan a vorbit și despre pensiile și salariul minim din România. Potrivit ministrului, acestea sunt foarte mici, iar nivelul sărăciei din întreaga țară devine unul îngrijorător.
Mai exact, Raluca Turcan susține că mai mult de jumătate dintre pensionarii din România au o pensie sub pensia medie, iar pentru persoanele care trăiesc din ajutor social nu sunt de ajuns doar banii primiți, ci au nevoie de servicii sociale integrate.
„În România pensiile sunt foarte mici, salariul minim este foarte mic şi, în general, nivelul sărăciei este unul îngrijorător. Şi vă dau şi câteva cifre: avem peste 900.000 de pensionari plătiţi cu pensia minimă socială; avem, de asemenea, 5 milioane de pensionari din sistemul public de pensii cu o pensie medie de 1.500 de lei şi avem 2,7 milioane de pensionari cu pensie până în pensia medie.
Deci sistemul de pensii este unul care nu le permite milioanelor de pensionari cu nivelurile menţionate de pensii să trăiască într-un mod decent”, a mai adăugat Turcan.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





