Anunțul momentului pentru elevi și profesori! Omul lui Iohannis a dat vestea. Vor avea prioritate
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Este anunțul momentului pentru elevi și profesori. Omul lui Iohannis a dat marea veste. Cine sunt cei care vor avea prioritate în cea de a treia etapă a campaniei de vaccinare anti-covid? Este vestea pe care toți o așteptau.
Anunțul momentului pentrue elevi și profesori. Valeriu Gheorghiță a dat marea veste. Potrivit acestuia elevii de peste 16 ani ar putea fi vaccinaţi cu prioritate în etapa a treia, în contextul în care, cei din clasele terminale vin la şcoală chiar şi în şcenariul roşu.
În momentul de față această variantă este încă analizată, însă se pare că propunerea a venit din partea mai multor medici. De asemenea, acesta a mai adăugat că dacă vor fi suficiente doze, varianta ar putea fi pusă în practică.
„În condițiile în care vom avea, sigur, suficiente doze, evident că sunt o categorie importantă, având în vedere că sunt activi din punct de vedere social, ajung în clase, stau împreună, au examene. Da, este o situație pe care o luăm în calcul.” a declarat Valeriu Gheorghiță, la Antena 3.
În ceea ce privește testarea din școli, ministrul Educației declara că numărul testărilor este foarte mic și cu este ceva care ”nu merge bine”.
„Testarea s-a făcut într-o proporție foarte mică. Din 1.150.000 de teste distrbuite s-au folosit doar 5000. În mod clar ceva nu merge bine.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Medicii susțin vaccinarea elevilor
Medicii au oferi și ei câte o părere legată de măsurile necesare pentru a preveni nfectările din rândul elevilor.
„Cred că este un punct important că adolescenții mai mari de 16 ani, care merg la școală chiar și în scenariul roșu să fie vaccinați pentru maladia COVID19.”, spune Diana Ionescu, director medical Spitalul Victor Gomoiu.
Medicul Adrian Marinescu a precizat că este greu de realizat acest proces, însă este neceasr.
„Sigur că cei care au o posibilitate mai mare de a transmite, cum sunt tinerii nu doar 16-18, pentru că tinerii transmit mai repede, sigur că ar trebui să fie vaccinați, dar e greu de realizat”. a declarat pentru Antena 3, Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balș din Capitală.
De menționat este faptul că, de la debutul pandemiei și până în prezent, peste 50 de mii de copii şi tineri au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





