Anunț oficial pentru pensionarii din România. Depui cerere și ridici biletele de la Casa de Pensii
SURSA FOTO: Dreamstime
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că prima serie de bilete de tratament pentru pensionari și alte categorii de beneficiari a fost pusă la dispoziție începând cu 7 martie 2025.
Aceste bilete de care mulți pensionar vor beneficia sunt asigurate în unitățile de tratament aflate în proprietatea CNPP. Lista completă a stațiunilor și prețurile aferente pot fi consultate pe site-ul instituției.
Prima serie de bilete de tratament pentru pensionari a fost pusă la dispoziție
Biletele de tratament sunt destinate atât pensionarilor, cât și asiguraților sistemului public de pensii. Un procent de până la 15% din totalul biletelor va fi acordat gratuit anumitor categorii de beneficiari, inclusiv celor care se încadrează în legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
Atribuirea biletelor se face în funcție de locurile disponibile în unitățile aflate în proprietatea CNPP, dar și de locurile contractate cu alți operatori economici specializați în servicii de tratament balnear. Numărul biletelor contractate cu operatorii privați va fi anunțat ulterior pe site-ul instituției.

Persoanele interesate pot consulta criteriile de acordare a biletelor
Persoanele interesate pot consulta criteriile de acordare a biletelor și pot descărca modelul de cerere de pe portalul CNPP (vezi aici). Aceste informații sunt esențiale pentru cei care doresc să beneficieze de un sejur de tratament balnear în cadrul programului gestionat de Casa Națională de Pensii Publice.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a oferit mai multe informații. Acestea pot fi vizualizate AICI.
A început tipărirea taloanelor de pensie pentru luna aprilie
A început tipărirea taloanelor de pensie pentru luna aprilie, astfel că pensionarii care beneficiază de acest ajutor vor vedea suma respectivă pe taloanele lor. Este vorba despre aproximativ 2,6 milioane de pensionari cu pensii de până la 2.574 lei, valoarea salariului minim net pe economie.
În perioada 1-15 aprilie, pensiile cu acest ajutor vor fi distribuite prin Poșta Română. Cei care au ales să primească pensia pe card vor încasă banii pe 12 aprilie.
Ajutorul acordat vine după ce indexarea pensiilor de la 1 ianuarie a fost amânată. Aceasta ar fi presupus o creștere de 12% a pensiilor generale și o majorare de 10,4% a pensiei minime, echivalentă cu rata inflației din anul fiscal precedent. În momentul de față, pensia minimă este de 1.281 lei. Cei mai avantajați de acest ajutor sunt pensionarii cu pensia minimă.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





