DRPCIV transmite că plata în numerar direct la ghișee nu mai poate fi efectuată din prima zi a lunii octombrie.

Cum poate fi efectuată plata de acum înainte

Cei interesați pot plăti de acum contravaloarea certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie și a permiselor de conducere „exclusiv în CONT BCR : RO94RNCB0082000367331018, beneficiar: Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată: virament, mijloace de plată online, Sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P) – ghișeul.ro, POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente – în curs de operaționalizare, mandat poștal, alte mijloace de plată, prevăzute de lege”, conform comunicatului DRPCIV .

De asemenea, DRPCIV subliniază că cei interesați de eliberarea unor noi acte trebuie să plătească înainte taxele și să aibă la ei dovada efectuării plății.

Toate plățile și documentele doveditoare emise anterior își păstrează valabilitatea

DRPCIV adaugă că toate plățile și documentele doveditoare emise anterior datei de 1 octombrie își păstrează valabilitatea.

Taxele pentru confecționarea plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferential sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se pot achita în conturile trezoreriei prin virament, mandat poștal, numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului.

Trebuie menționat că de la începutul lunii septembrie, mai multe taxe precum cele pentru pașaport, permis de conducere, certificat de înmatriculare și autorizația de circulație provizorie se pot plăti prin platforma ghiseul.ro, iar taxele pentru permisul de conducere și pentru certificatul de înmatriculare au fost majorate în luna iunie.

Se continuă digitalizarea serviciilor publice

În cadrul ședinței Guvernului României de aseară, 27 august a.c., a fost adoptată ordonanța de urgență prin care au fost extinse categoriile de servicii publice a căror plată poate fi realizată prin platforma online Ghișeul.ro, administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Astfel, contravaloarea pașaportului, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie pot fi achitate online – rapid, sigur și fără comisioane.

“Cu 2 săptămâni în urmă, ghișeul.ro dobândea capacitatea de a procesa toate plățile pentru serviciile comunitare de utilitate publică. Peste 10 noi categorii de plăți au fost adăugate în platformă. Astăzi, am adus mai aproape de cetățeni o serie de servicii publice foarte importante și foarte solicitate. Prin interconectarea sistemelor Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Pașapoarte și Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor – cu sistemul informatic al Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională“ S.A. și al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, vor fi considerabil reduse procedurile necesare pentru eliberarea acestor documente, iar cetățenii vor scăpa de hârtiile prin care fac dovada plăților și de drumurile inutile între instituții”, a declarat Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.