Mersul trenurilor a fost adaptat de CFR Călători la condiţiile de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare şi prin instituirea stării de urgenţă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.

Pentru asigurarea distanţei sociale, în trenuri se aplică regula „un loc liber, un loc ocupat”, informează compania într-un comunicat de presă.

„CFR Călători face posibile deplasările atât pentru navetă, cât şi cele inter-regionale cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile abilitate. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă trebuie să respecte toate prevederile Ordonanţelor, dar şi regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii.

Distanțarea socială în trenuri

Pentru asigurarea distanţei sociale, în trenuri se aplică regula „un loc liber, un loc ocupat”. Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cuşetă. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecţiei cu COVID 19 şi pentru a asigura un transport în condiţii de siguranţă pentru pasagerii noştri şi personalul propriu”, se menţionează în comunicatul companiei.

”Personalul de tren şi mecanicii de automotor au fost instruiţi să anunţe călătorii din tren prin instalaţiile de sonorizare şi/sau verbal referitor la păstrarea unei distanţe minime de siguranţă între ei, respectiv cel puţin un loc liber între persoane.

Vă recomandăm şi dumneavoastră să faceţi acest lucru din proprie iniţiativă şi atunci când ocupaţi locurile, dar şi atunci când urcaţi în trenuri. Evitaţi aglomerarea pe peroane, la un singur vagon sau la o singură urcare a acestuia.

La verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele ci doar le vizualizează pentru a păstra o distanţă sigură faţă de călătorii noştri şi îi îndrumă către locurile /vagoanele libere pentru a respecta distanţa în trenurile fără regim de rezervare”, precizează sursa citată.

Suplimentarea capacității de transport

De asemenea, CFR Călători a suplimentat şi suplimentează capacitatea de transport cu vagoane clasă, iar pe perioada sărbătorilor pascale şi pentru vagoane de dormit şi cuşetă, pentru a asigura mai mult spaţiu între călători şi pentru evitarea aglomerării trenurilor.

Acolo unde există această tendinţă sunt introduse vagoane suplimentare pentru respectarea principiului „un loc liber, un loc ocupat”.

CFR Călători recomandă cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, iar la ghişeu este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru, dar şi respectarea unei distanţe de minim de 2 metri între călători la ghişeele caselor de bilete/ birouri de informaţii.

De asemenea, reprezentanţii companiei recomandă şi cumpărarea cu anticipaţie pentru a ne putea dimensiona cât mai bine numărul de locuri, menţionând că rezervarea biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile.

Dezinfectarea materialului rulant

Pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, CFR Călători dezinfectează materialul rulant înainte de îndrumarea în fiecare cursă în revizii/depouri. În plus, personalul de tren este dotat cu un kit personal de materiale dezinfectante, se spune în comunicat.

Potrivit CFR Călători, măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecţiei cu Covid-19, protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu. Compania face apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate, recomandarea fiind valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii.

„În această perioadă dificilă, trenul rămâne mijlocul de transport cel mai potrivit pentru asigurarea distanţei sociale. Datorită spaţiilor interioare generoase pe care le oferă vehiculele feroviare, am constatat o reorientare a călătorilor, care renunţă la alte moduri de transport şi preferă calea ferată. În consecinţă am luat la CFR Călători măsuri suplimentare pentru a proteja sănătatea pasagerilor şi a personalului nostru.

Sistem pentru evitarea aglomerărilor

În afara acţiunilor întreprinse pentru igienizare şi protecţie individuală am creat şi un sistem pentru evitarea în cât mai mare măsură a aglomerărilor. Astfel, pe rutele solicitate intens, trenurile pleacă din staţiile de formare cu vagoane suplimentare. Decizia de a suplimenta se ia în funcţie de media numărului de călători din perioadele similare precedente.

Gradul de ocupare este însă permanent monitorizat pentru trenurile cu sisteme de rezervare şi sunt alocate vagoane şi atunci când gradul de ocupare în timp real o impune. Şefii de tren raportează şi ei în dispecerate tendinţa de aglomerare, iar echipele de control trenuri monitorizează la rândul lor procentele de utilizare, pe care le transmit operativ pentru implementarea de măsuri.

Ne asigurăm călătorii că facem tot ce ne stă în putinţă, în ciuda dificultăţilor pe care le întâmpinăm, pentru a face posibile deplasările lor care sunt neapărat necesare şi care respectă prevederile ordonanţelor militare”, a afirmat Dan M. Costescu directorul general al CFR Călători.