Economia Statelor Unite a suferit cea mai mare pagubă din ultimii 74 de ani, susțin analiștii.  Pagubele provocate de pandemia Covid-19 economiei americane ar urma să fie anunţate joi însă analiştii susţin că prima economie a lumii a înregistrat anul trecut cea mai gravă contracţie de după 1946, realatează AFP.

Datele oficiale privind evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul patru 2020 urmează să fie publicate joi de Departamentul Comerţului. Acestea ar urma să arate de asemenea că revenirea din pandemie a pierdut viteză la finele anului trecut pe fondul celui de-al doilea val de infecţii cu coronavirus şi al epuizării ajutoarelor guvernamentale. Potrivit estimărilor din luna decembrie ale Rezervei Federale, economia americană a înregistrat anul trecut o contracţie de 2,5% similară cu cea din timpul crizei financiare mondiale. Însă unii economişti sunt mult mai pesimişti, estimând o contracţie de până la 3,6% în 2020, ceea ce ar fi cea mai slabă performanţă de după 1946.

PIB-ul a scăzut cu 3,5%

“În 2020 comparativ cu 2019, Produsul Intern Brut a scăzut cu aproximativ 3,5%”, prognozează Jason Furman, profesor de economie la Universitatea Harvard şi fost membru al comisiei economice de la Casa Albă în mandatul preşedintelui Barack Obama. “Este vorba de cea mai puternică scădere a PIB de la demobilizarea de după cel de-al doilea război mondial în 1946 pentru că acea contracţie din cel de-al doilea trimestru a fost foarte puternică şi a fost recuperată doar parţial în trimestrul al treilea şi al patrulea”, a detaliat Jason Furman.

În 2019, economia americană a înregistrat un avans de 2,2% iar sănătatea economiei americane a fost unul dintre argumentele de campanie ale fostului preşedinte Donald Trump. Anul trecut economia SUA a fost lovită din plin de pandemia Covid-19, care a dus la închiderea a numeroase companii de la restaurante şi până la operatori aerieni, aruncând milioane de americani în şomaj şi sărăcie. La finele lunii decembrie erau încă 16 milioane de americani care se bazau pe alocaţiile de şomaj. Preşedintele Fed, Jerome Powell a avertizat miercuri că rata reală a şomajului se apropie de 10%, faţă de cifrele oficiale de 6,7%.

Analiștii așteaptă o creștere economică

Pentru 2021, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 5,1% a economiei americane, stimulată de ultimul plan de susţinere în valoare de 900 de miliarde de dolari adoptat la finele lunii decembrie. Ar fi vorba de cea mai puternică creştere anuală înregistrată de economia americană după 1984. În schimb, Rezerva Federală americană mizează pe o creştere de 4,2% în 2021 şi un avans de 3,2% în 2022.