ANAF a șocat toată România! Ce a scos la vânzare Fiscul este fără precedent
Agenția Națională de Administrare Fiscală a scos la licitație, pentru a doua oară, un teren pe care se află amplasată o biserică și anexele acesteia. Terenul împreună cu anexele ar fi trebui să fie donate către Arhiepiscopia Tomisului. Cum s-a ajuns la această situație.
ANAF a scos la vânzare un teren de circa 3.600 metri pătrați în Constanța, teren ocupat parțial de o biserică. Prețul de la care pornește licitația a fost stabilit la 156.000 de lei, scrie profit.ro.
Biserica și anexele, care ocupă parțial acest teren, au fost construite în urmă cu 20 de ani de către o persoană fizică, care ar fi dorit să le doneze Arhiepiscopiei Tomisului.
Cu o suprafață de 3.636 mp, terenul este situat în zona exterioară a municipiului Constanța, la ieșirea către localitatea Valu lui Traian, lângă nodul rutier al autostrăzii A4. Terenul, parțial ocupat de o construcție bisericească și anexe, are prețul de pornire la licitația ANAF de 156.074 lei fără TVA. Este a doua încercare de vânzare, prețul fiind diminuat cu 25%, mai scrie sursa citată.
Donația nu a mai avut loc din cauza condițiilor impuse
Arhiepiscopia a trimis chiar și călugări care să locuiască în mănăstire, dar după ce proprietarul ar fi cerut ca viitoarele venituri ale lăcașului să intre în buzunarele sale, Arhiepiscopia a refuzat. Astfel, transferul de proprietate nu s-a mai realizat și călugării au fost retrași de acolo.

Un reprezentant al Arhiepiscopei Tomisului a declarat pentru publicaţia locală Focus Press, în februarie anul trecut, că biserica şi anexele au fost construite de o persoană care a intenţionat să le doneze arhiepiscopiei. Cu toate acestea, donaţia nu a mai avut loc după ce persoana respectivă a pus condiţii considerate inacceptabile.
„Clădirea nu funcţionează în cadrul Arhiepiscopiei. Construcţia a fost ridicată de o doamnă, avocată din ce ştiu, care a propus să doneze Arhiepiscopiei viitoarea mănăstire. Ulterior, s-a răzgândit în privinţa donaţiei, dorea să încaseze câştigurile mănăstirii, donaţiile de la oameni, ceea ce nu se poate. Arhiepiscopia, care trimisese acolo şi vieţuitori, le-a transmis acestora să părăsească aşezământul”, a explicat un reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



