Potrivit Reuters, Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a anunţat miercuri că va lansa un site destinat clienţilor din Polonia, care în prezent sunt deviaţi către un site din Germania. De menționat este faptul că noua mișcare făcută de Amazon va afecta acțiunile Allegro, platforma de comerț online din Polonia.

Se pare că piaţa poloneză de comerţ online în creştere a fost stimulată de cumpărăturile online din timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar Allegro, cea mai mare platformă locală de comerţ online, s-a bucurat de un debut fulminant la Bursa de la Varşovia. Dar, după anunţul Amazon, acţiunile Allegro au scăzut cu peste 7%, scrie Agerpres.

Totodată, intrarea pe piață a Amazon va schimba probabil şi va stimula creşterea pieţei poloneze de comerţ online, a cărei valoare ar urma să ajungă la 25,25 miliarde de dolari în 2024, apreciază analiştii.

“Dacă cineva vrea să-şi majoreze cota de piaţă, trebuie să o ia de la altcineva. Fiecare parte luată de Amazon va fi în detrimentul Allegro, dar şi comerţul online este în creştere”, a apreciat Konrad Ksiezopolski, analist la Haitong Bank.

Impactul Amazon asupra Allegro

De menționat este faptul că, oficialii Allegro au declarat pentru Reuters că în ultimii ani în care firma a concurat cu Amazon numărul de clienţi a crescut.

În ceea ce privește activitatea Amazon, retailerul este activ pe piaţa din Polonia din 2014, cu nouă centre logistice, dar clienţii sunt deviaţi către un site din Germania în limba poloneză, ceea ce majorează costurile.

“Următorul stadiu este introducerea ofertei noastre complete pentru clienţii polonezi şi acum este momentul să adoptăm această măsură”, a afirmat Alex Ootes, vicepreşedintele pentru extindere al Amazon în UE.

De cealaltă parte, Allegro, înfiinţată în urmă cu peste 20 de ani pentru a rivaliza cu eBay, a devenit cea mai mare companie de la Bursa de la Varşovia, detronând dezvoltatorul de jocuri video CD Projekt RED, creatorul jocului de succes internaţional “The Witcher”.

Allegro a cunoscut o creştere remarcabilă, cifra de afaceri înregistrând un avans de 19% în 2018, de 31,1% în 2019 şi de 51,8% în cursul primelor şase luni din 2020. De asemenea, profitul net a ajuns la 289,7 milioane de zloţi (65 milioane euro) în primul semestru din 2020, faţă de 195,7 milioane de zloţi în perioada similară din 2019.