Alexandru Rafila este de acord cu protestatarii! Chiar dacă arată că ridicarea tuturor restricțiilor este imposibilă, reputatul specialist susține că ultimele măsuri impuse de Guvern sunt absurde.

Iar închiderea magazinelor la ora 18:00 nu face decât să crească aglomerația și să creascî riscul de infectare, susține el.

Alexandru Rafila este de acord cu protestatarii! ”Restricțiile stupide trebuie ridicate imediat”

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că măsura închiderii magazinelor de primă necesitate la ora 18.00 este o restricţie stupidă pentru că duce la creşterea riscului răspândirii pandemiei, în contextul apariţiei unei aglomerări de oameni.

Social-democratul a adăugat că unele restricţii trebuie ridicate treptat, în timp, pe baza unor simulări anterioare care să arate efectele pe care astfel de acţiuni le-ar avea.

”Eu sunt în primul rând medic, sunt om de sănătate publică, sunt un om responsabil şi în mod evident ridicarea tuturor restricţiilor nu este posibilă, dar asta nu înseamnă ca autoritate să stau pasiv la ceea ce se întâmplă, să nu înţeleg ce îşi doresc oamenii, de ce îşi doresc oamenii aceste lucruri şi să le dau exemple proaste.

Soluţia este comunicarea corectă, transparentă, asumată, exemplul personal şi măsuri care să ducă la recâştigarea cât mai rapidă a controlului pandemiei.

Sigur că restricţii stupide, cum ar fi un program redus la magazinele de primă necesitate, trebuie ridicate imediat.

”Este total absurd”

Mă întreb de ce au fost introduse aceste măsuri, dar sigur că alte tipuri de măsuri, cum ar fi utilizarea măştii sau vaccinarea, în mod evident le susţin pentru că ele ne pot conduce către un rezultat favorabil”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat joi într-o conferinţă de presă dacă este de acord cu protestatarii care au solicitat ridicarea tuturor restricţiilor impuse de autorităţi.

Referitor la limitarea programului magazinelor până la ora 18.00, Rafila a precizat că ”este total absurd”, precizează news.ro.

”Închiderea magazinelor la ora 18,00 este total absurdă, asta duce la creşterea riscului de răspândire a infecţiei. Puteţi să experimentaţi, să vedeţi că înghesuiala pe care o regăsim în magazinele alimentare între ora 17.00 şi 18.00 duce la favorizarea transmiterii infecţiei, nicidecum la limitarea transmiterii ei”, a completat deputatul PSD.

Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu.