Norul de praf saharian, care a afectat deja mai multe zone ale Europei, a ajuns în România. Specialiștii spun că poate amplifica răspândirea infecţiei cu COVID. Ei avertizează că acest nor de prtaf poate favoriza agravarea alergiilor dar şi apariţia infecţiilor.

Beatrice Mahler, director la institutul “Marius Nasta”, a insistat pe aerisirea locuinţei. Întrebată cât de periculos este acest praf saharian şi ce riscuri produce, ea a dat detalii.

“Orice creștere a încărcăturii de aer poluat pe care îl respirăm produce leziuni și poate declanșa o inflamație la nivelul căilor aeriene inflamație peste care se poate cantona foarte ușor orice tip de infecție, orice agent patogen”, a punctat medicul. Ea a explicat că este foarte important ca aerisirea locuințelor  să se facă într- un moment în care circulația pe străzi să nu fie foarte intensă.

Legătura dintre răspândirea COVID și norul de praf saharian

Unul dintre cele mai mari pericole ține chiar de favorizarea răspândirii COVID.

Studiile au arătat că în acești nori de praf saharian au fost descoperite bacterii, ciuperci respectiv agenţi patogeni care pot fi uneori nocivi pentru oameni și pentru animale. Ele afectează aparatul respirator sistemul nervos și produc alte afecțiuni”, a spus pentru Antena 3, Silviu Gurlui, profesor la facultatea de fizică din Iaşi.

“Aceste particule se adaugă poluantului rezistent. Se știe că acolo unde este poluare majoră amplifică răspândirea acestui coronavirus. Pe de altă parte, afecțiunile sunt mai severe”, a mai spus Silviu Gurlui, profesor la facultatea de fizică din Iaşi.

Potrivit cercetătorilor, particulele de praf de origine sahariană își fac de fel apariția pe timp de primăvară sau toamna. Ele sunt prezente pe fondul schimbărilor climatice și poluării. Fenomenul s-a produs de această dată în plină iarnă.