Adrian Oros, în corzi. Miercuri va fi depusă moțiunea simplă împotriva sa

Marcel Ciolacu a transmis că PSD va depune miercuri la Parlament moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Astfel, Ciolacu arată că 80.000 de fermieri din România suferă din cauza neacordării de despăgubiri pentru pierderile înregistrate în 2020 ca urmare a fenomenelor de secetă.

„Mâine depunem moţiunea pe agricultură. Aţi văzut ce se întâmplă în agricultură. Anul 2020 a fost secetă, nu există despăgubiri pentru secetă, nu există nici acciza la motorină dată pe anul trecut”, a declarat șeful PSD la TVR 1.

Va fi un an compromis

„Ai un an agricol compromis, iar tu nu faci nimic, ministru al Agriculturii, ca să funcţioneze anul 2021. Fermierii au început să fie executaţi de către bănci. Din ce să mai cumpere? Va fi un an compromis”, a completat Ciolacu.

De asemenea, șeful PSD a subliniat că „România are capacitatea să hrănească 50 de milioane de oameni şi noi am ajuns să avem deficit de balanţă comercială pe Ministerul Agriculturii de aproape două miliarde de euro”.

Apicultorii i-au cerut lui Adrian Oros revocarea unor autorizaţii legate de trei insecticide

Apicultorii din România i-au trimis o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii, Adrian Oros, în care solicită revocarea unor autorizaţii legate de trei tipuri de insecticide.

În scisoarea deschisă trimisă lui Adrian Oros, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS) solicită revocarea unor autorizaţii privind utilizarea temporară a celor trei insecticide din clasa neonicotinoidelor pentru impregnarea seminţelor de floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr.

„Am aflat cu mare mâhnire că MADR a autorizat şi în acest an, cu caracter de urgenţă şi ca pretinsă situaţie excepţională, într-al 8-lea an consecutiv, utilizarea temporară a tuturor celor trei insecticide din clasa neonicotinoidelor (imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam) pentru impregnarea seminţelor de floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr.

Am luat la cunoştinţă de această situaţie nu direct de la instituţia pe care o conduceţi, ci din presă, deoarece, în acest an, nu aţi mai considerat necesar să informaţi în avans şi apicultorii, dar aţi dat curs în mod necondiţionat cererilor a patru organizaţii ale marilor fermieri care v-au solicitat şi în acest an autorizarea acestor molecule prin derogare de la interdicţia europeană”, se menţionează în scrisoarea semnată de Mircea Ciocan, preşedintele ROMAPIS.