Adevărul despre fiica vitregă a lui Marcel Vela: a ajuns funcționar în administrația publică centrală după ce a căzut lamentabil la concursul pentru postul de notar.

Fostul ministru de Interne pare însă decis să își sprijine fiica vitregă pentru a obține un post cât mai înalt, la stat.

Adevărul despre fiica vitregă a lui Marcel Vela: Nota 2,17

Andra Sabrina Pleșa, fiica vitregă a fostului ministru de Interne, Marcel Vela, a fost numită foarte recent numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naturale pentru Arii Naturale Protejate.

Puțină lume știe că, înainte de a ocupa această funcție publică, Andra Sabrina Pleșa a vrut să devină notar, dar a eșuat lamentabil la concursul de titularizare.

Protejata lui Vela nu a trecut nici de proba orală, la care a luat doar nota 2,17. Astfel, concursul s-a oprit pentru ea.

Astfel, Andra Sabrina Pleșa a vrut să devină notar stagiar în 2015. La concurs, însă, a luat numai 2,17 la proba orală, așa că nu a mai avut dreptul să susțină și proba scrisă.

Pe scurt, a ratat concursul, scrie newsweek.ro.

Acest obstacol nu a împiedicat-o să aibă o carieră politică de succes, de consilier local PNL la Caransebeș. Mai nou, a ajuns chiar în administrația centrală, arată sursa citată.

Influență la nivel local

Marcel Vela s-a străduit în zadar în 2020 să-și facă pupila primar al Caransebeșului, oraș pe care senatorul PNL l-a păstorit ani de zile, scrie newsromania.net.

Ca să nu fie bosumflată și anul acesta, Vela a împins-o spre funcția de vicepreședinte al Ariilor Protejate.

Conform propriului ei CV, Andra Sabrina Pleșa are 32 de ani și era, până la ocuparea funcției din administrația centrală, consilier juridic la firma înființată de tatăl său biologic, un pesedist local, dar și la un birou notarial.

Este consilier local din 2016 și membru al comisiei pentru servicii publice, comerț, agricultură și turism, precum și al celei pentru administrație publică locală, juridică, disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

La puțin timp după ce a ajuns consilier local, tânăra penelistă a fost numită membru în consiliile de administrație a două unități școlare și membru al Adunării Generale a Acționarilor – AGA a Aquacaraș, o companie a Consiliului Județean Caraș Severin.

Tot atunci a devenit membru a AGA a Transal Urbis SRL și Cazare și Servicii Publice SRL, ambele deținute de Consiliul Local Caransebeș și înființate pe vremea când Vela era primar al orașului.

În 2018 a ajuns și consilier parlamentar la Senat.

Sursă foto: INQUAM/Virgil Simonescu.