Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului – FACIAS atrage atenția în privința limitării drepturilor cetățenilor în perioada stării de urgență, pentru a fi evitate eventualele excese ale autorităților.

Astfel, FACIAS critică redactarea în termeni generali a textului Ordonanței prin care se declară Situație de urgență în țara noastră, în contextul epidemiei de coronavirus.

Posibilitatea limitării unor drepturi fundamentale în aceste condiții dă naștere premiselor pentru ca autoritățile să înfăptuiască abuzuri asupra cetățenilor, atrage atenția Fundația, într-un comunicat de presă.

Posibilitatea unor excese

”Salutăm declararea de către Președintele României a stării de urgență și ne exprimăm speranța că modalitatea în care se va concretiza această masură nu va depăși scopul pentru care a fost instituită.

Considerăm că aplicarea imediată a prevederilor decretului privind instituirea stării de urgență, măsură salutată de cvasi-majoritatea populației, va contribui, alături de efortul fiecărui cetățean, la eliminarea treptată a epidemiei de coronavirus”, precizează FACIAS.

”În context, apreciind măsurile dispuse prin decretul nr. 195/2020, atragem atenția asupra necesității respectării cu strictețe a prevederilor art. 2, limitarea drepturilor trebuind să se facă exclusiv în scopul pentru care decretul a fost edictat.

Numai astfel pot fi înlăturate eventualele excese privind dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la proprietatea privată, libertatea întrunirilor, mai ales în contextul în care aceste limitări sunt dispuse de o singură instituție a statului (MAI)”, a spus directorul de dezvoltare al FACIAS, Toni Greblă.

”Măsuri strict circumstanțiale”

”Față de redactarea în termeni generali a textului care prevede posibilitatea limitării unor drepturi fundamentale, susținem că este esențial ca, în etapa actuală, toate măsurile autorităților să fie strict circumstanțiate nevoii reale de combatere a virusului.

În situația nedorită în care evoluția epidemiei va necesita prelungirea stării de necesitate, vom solicita ca Președintele României, revăzând textul art. 2, să completeze detaliat situațiile în care aceste drepturi pot fi limitate”, mai precizează comunicatul.

”Până atunci, ne exprimăm încrederea că societatea civilă, prin intermediul asociațiilor și fundațiilor cu activitate în domeniul apărării drepturilor omului, vor monitoriza și vor analiza cu atenție măsurile dispuse de autorități în fiecare domeniu, reacționând prompt și responsabil”, afirmă comunicatul emis de Fundație.