A venit vestea pe care o aștepta toată România. Ciolacu a dat vestea personal: „Eu sunt ferm convins”
Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: Capital.ro
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre acceptarea României în programul Visa Waiver. Ciolacu spune că din toamnă se vor scoate vizele cu SUA.
Vestea imensă despre vizele pentru SUA. Anunțul lui Marcel Ciolacu
„Anul fiscal în Statele Unite se termină în septembrie. Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu Statele Unite. Cu adevărat, trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor să meargă să îşi reînnoiască vizele care mai au o perioadă scurtă până expiră.
Şi Polonia a reuşit acest lucru, dar cu adevărat ne trebuie o mobilizare a românilor şi să înţelegem că acum e un moment istoric în care trebuie să ne implicăm”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3 CNN.
Ce este programul Visa Waiver?
Programul Visa Waiver (VWP) permite majorității cetățenilor din țările participante să călătorească în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri pentru perioade de 90 de zile sau mai puțin, fără a obține o viză.
Pentru a putea beneficia de acest program, călătorii trebuie să dețină o aprobare valabilă din partea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA) înainte de plecare și să îndeplinească toate cerințele stabilite.

Conform Legii de Îmbunătățire a Programului Visa Waiver și Prevenirea Călătoriilor Teroriste din 2015, următoarele categorii de călători trebuie să obțină o viză înainte de a călători în Statele Unite, deoarece nu mai sunt eligibile pentru a beneficia de programul Visa Waiver (VWP):
Cetățenii din țările VWP care au călătorit sau au fost prezenți în Republica Populară Democrată Coreeană, Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria sau Yemen la 1 martie 2011 sau după această dată (cu excepții limitate pentru călătorii în scopuri diplomatice sau militare în serviciul unei țări VWP).
Cetățenii din țările VWP care au călătorit sau au fost prezenți în Cuba la 12 ianuarie 2021 sau după această dată (cu excepții limitate pentru călătorii în scopuri diplomatice sau militare în serviciul unei țări VWP).
Cetățenii din țările VWP care sunt, de asemenea, cetățeni din Cuba, Republica Populară Democrată Coreeană, Iran, Irak, Sudan sau Siria.
Cine este eligibil pentru viză?
Pentru a fi eligibil pentru a călători în Statele Unite în cadrul Programului Visa Waiver (VWP), trebuie să fiți cetățean al următoarelor țări:
- Andorra
- Australia
- Austria
- Belgia
- Brunei
- Chile
- Croația
- Republica Cehă
- Danemarca
- Estonia
- Finlanda
- Franța
- Germania
- Grecia
- Ungaria
- Islanda
- Irlanda
- Israel
- Italia
- Japonia
- Letonia
- Liechtenstein
- Lituania
- Luxemburg
- Malta
- Monaco
- Țările de Jos
- Noua Zeelandă
- Norvegia
- Polonia
- Portugalia
- San Marino
- Singapore
- Slovacia
- Slovenia
- Coreea de Sud
- Spania
- Suedia
- Elveția
- Taiwan
- Regatul Unit
Pentru a fi eligibili pentru a călători în cadrul Programului Visa Waiver (VWP), cetățenii britanici trebuie să aibă dreptul de ședere permanentă fără restricții în Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Insulele Anglo-Normande și Insula Man.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





