A fost descoperit un nou medicament anti-covid. Peste un milion de persoane au fost tratate deja

A fost descoperit un nou medicament anti-covid. Peste un milion de persoane au fost tratate deja
Publicat de Valentina Drăgoi la 24 martie 2021, 16:44

Vești bune la nivel mondial. A fost descoperit un nou medicament anti-covid. Peste un milion de persoane la nivel global au fost deja tratate cu el. Despre ce medicament este vorba și ce alte afecțiuni poate trata? Este cea mai bună veste în plină pandemie.

Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia informează că un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19. Totodată, potrivit sursei citate până în prezent, acesta a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, informează DPA, citată e Agerpres.

Este vorba despre dexametazona, care este folosită în general în tratamentul alergiilor severe, unor afecţiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamaţii. Potrivit sursei citate, aceasta a fost folosită pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut.

De menționat este faptul că, utilizarea acestui tip de medicament a început în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie. Se pare că cercetătorii au ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, care necesită oxigen şi ventilaţie mecanică, cu 18%, respectiv 36%.

Totodată, un alt studiu realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, a arătat că medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienţi din Marea Britanie şi a 958.000 de persoane la nivel global, adică aporape 1 milion de persoane.

Aproape 1 milion de pacienți au fost tratați

”Datorită efortului excepţional al cercetătorilor noştri, personalului NHS şi pacienţilor, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieţi la nivel global”, a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.

Totodată, el a mai subliniat faptul că deși cercetările durează de obicei ani de zile, în acest caz au fost obținute rezultate în timp record.

”Cercetări care în mod obişnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record, cu rezultate care au avut ecou la nivel global”, a mai spus acesta.

Directorul NHS a mai adăugat că tratamentele și vaccinurile trebuie să fie răspândite la fel de rapid cum s-a extins și virusul ucigaș.

”Aşa cum virusul acesta s-a răspândit peste graniţe, aşa trebuie să se întâmple şi cu tratamentele şi cu vaccinurile, aceste ‘strategii de ieşire’ comune ale umanităţii în timpul pandemiei”, a mai spus el.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.