A doua zi de discuţii între Putin şi Lukaşenko, la Soci. Ce au stabilit cei doi preşedinţi
Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko se află în celebra staţiune Soci, de pe litoralul rusesc al Mării Negre. Cei doi preşedinţi s-au întâlnit în contextul scandalului internaţional declanşat după incidentul cu avionul Ryanair ce a fost silit să aterizeze la Minsk.
Sâmbătă, la Soci, Vladimir Putin şi omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, au avut o a doua zi de discuţii, în plin scandal internaţional cauzat de deturnarea cursei Ryanair şi arestarea jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, relatează agenţia AFP.
Sâmbătă au fost discuţii informale; Putin şi Lukaşenko au făcut o plimbare cu vaporul
„Ieri (vineri – n.red.) a fost ziua oficială a discuţiilor, iar astăzi este partea informală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a adăugat că cei doi preşedinţi „au profitat de vremea frumoasă” şi „au făcut o plimbare cu vaporul”.
Canalul Telegram „Pool Pervogo”, care face oficiu de cont neoficial al preşedinţiei din Belarus, a difuzat o fotografie care îi arată pe cei doi lideri în ţinută lejeră, la bordul unui vas, din câte se pare.
Conform lui Peskov, Putin şi Lukaşenko au discutat în principal despre „cooperarea economică” şi „lupta contra pandemiei”, dar şi despre deturnarea de către Minsk a unui avion de linie Ryanair şi arestarea jurnalistului belarus de opoziţie exilat Roman Protasevici şi a prietenei sale rusoaice Sofia Sapega, care se afla la bord.
Moscova „nu este indiferentă la soarta” iubitei lui Protasevici, tânăra având cetăţenia rusă
Interceptarea zborului Atena-Vilnius deasupra teritoriului belarus a provocat consternare în Europa şi SUA, care au adoptat sancţiuni contra regimului Lukaşenko, recomandând companiilor aeriene să ocolească Belarusul.
„Lukaşenko i-a furnizat omologului său informaţii detaliate despre ceea ce s-a întâmplat la bordul avionului Ryanair”, a adăugat Peskov, notând că Moscova „nu este indiferentă la soarta” Sofiei Sapega, cetăţeană rusă.
Tot potrivit Kremlinului, Aleksandr Lukaşenko „nu a exprimat solicitări de asistenţă economică suplimentară” din partea Rusiei, principalul creditor al Belarusului.
Rusia acuză Occidentul că a tras concluzii pripite
Cei doi preşedinţi au convenit să lucreze la „organizarea legăturii aeriene” între ţările lor, ţinând cont de restricţiile impuse de Uniunea Europeană.
Peskov a mai repetat că Moscova vrea o „anchetă aprofundată” cu privire la circumstanţele interceptării cursei Ryanair, acuzându-i pe occidentali că au tras „concluzii pripite”.
Vineri, discuţiile Putin-Lukaşenko au durat mai bine de cinci ore, însă nu au făcute anunţuri.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






