Jack Ma nu mai face parte dintr-un spectacol de talente africane pe care l-a creat, Africa’s Business Heroes, ceea ce reprezintă un indiciu în privința dificultăților cu care se confruntă după o cădere dizgrație în China. Ma a fost înlocuit în funcția de jurat în finala concursului de televiziune pentru antreprenori în devenire, fotografia sa fiind eliminată de pe pagina web a emisiunii și a fost, de asemenea, scos din videoclipul promoțional, transmite Financial Times.

Finala a avut loc la scurt timp după ce miliardarul chinez a ținut un discurs în care a criticat autoritățile de reglementare din China și băncile de stat. În urma discursului, Beijingul a declanșat o anchetă în legătură cu Alibaba în privința unor presupuse practici monopoliste. De asemenea, și Ant Group, companie afiliată Alibaba, se află pe lista autorităților chineze. Nu în ultimul rând, miliardarul nu a mai fost văzut în public de atunci.

Un purtător de cuvânt al Alibaba, care a fost fondat de Ma, a declarat: „Din cauza unui conflict de programare, domnul Ma nu va mai putea face parte din completul de jurați din finala Business Heroes din Africa”.

A adus un plus de imagine Chinei la nivel mondial

Jack Ma este unul dintre cei mai bogați oameni ai Chinei, iar în ultimii ani, munca sa pentru ONU și activitățile sale de caritate la nivel mondial a adus un avantaj de imagine pentru China la nivel mondial.

Pe măsură ce pandemia de coronavirus sa adâncit în această primăvară, el a donat zeci de milioane de măști de protecție la nivel global și a donat 2.000 de ventilatoare la New York, deoarece spitalele de acolo se confruntau cu deficiențe grave. Acest gest a  atras și mulțumirea, atât din partea președintelui american Trump, cât și a guvernatorului New York-ului, Andrew Cuomo.

În luna august, Ma i-a felicitat pe cei 20 de antreprenori, participanți la emisiune, și a spus că abia așteaptă să îi întâlnească. Acesta este și unul dintre ultimele mesaje postate pe Twitter de Ma. „Abia aștept să-i cunosc!”, a spus el în una dintre ultimele postări pe rețeaua de socializare.