19.000 de cereri de azil în Austria doar în patru luni
Austria a înregistrat în jur de 19.000 de cereri de azil de la începutul acestui an şi până la finele lui aprilie, o creştere cu aproape 30 de procente comparativ cu perioada similară din 2015, a comunicat guvernul de Viena, conform Xinhua.
Conform Agerpres, numărul solicitărilor din primele patru luni a fost de aproximativ jumătate din limita maximă de 37.500 de cereri aprobate stabilită de autorităţile austriece pentru întregul an.
În jur de o treime din cereri au fost depuse de femei, ţările principale de origine a solicitanţilor fiind Afganistan, Siria şi Iran, potrivit statisticii prezentate vineri de Ministerul de Interne.
În acelaşi interval au fost examinate 18.340 de cereri, 45,7% dintre ele (6.217) fiind aprobate. Cea mai mare rată de succes au avut-o sirienii, de 84%.
Austria a mai acordat în plus protecţie subsidiară în 735 de cazuri şi 490 de permise de rezidenţă umanitare.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





