Deși noțiunea de transfer de active este reglementată de actualul cadru normativ, operaționalizarea sa efectivă în practică comportă anumite riscuri fiscale pentru contribuabili, în special din perspectiva criteriilor care stau la baza calificării unei tranzacţii ca atare, fie că ne raportăm la nivelul aspectelor formale, fie la al celor de fond. Când vorbim despre transfer de active, baza legală la care ne raportăm este, în principiu, art. 128 alin. (7) Cod fiscal și normele metodologice date în aplicarea acestui text de lege.
Condițiile de clasificare a unei tranzacții ca fiind transfer de active se structurează în baza următoarelor trei criterii:

a) referitor la ansamblul reperelor (bunurilor) ce fac obiectul transferului de active (după caz, în urma unei tranzacții de vânzare – cumpărare, divizare, fuziune etc.) este de subliniat faptul că acesta trebuie să urmeze – inclusiv la nivelul definirii conceptuale – precizările de la alin. (2) al pct. 6 (9) din normele metodologice date în aplicarea art. 128 alin. (7) Cod fiscal, și astfel să ne poziționăm în circumstanțele unui transfer de facto al unei activități identificate ca fiind sub forma unei „structuri independente din punct de vedere tehnic, capabile să efectueze activităţi economice separate“.
Altfel spus, bunurile și activitățile transferate trebuie să se constituie într-o structură care să permită susţinerea, în mod independent, a unei activităţi economice separate, alocate pe o anumită ramură de activitate, fiind de preferat să se transfere nu doar dreptul de proprietate asupra eventualelor stocuri, ci și activele, drepturile și obligațiile care concură la derularea, efectivă și în condiții optime, a activității în sine astfel transferate – cu titlu de exemplificare menționând aici preluarea salariaților (un argument esențial în opinia mea!), a contractelor de distribuție, de furnizare, de reparații etc., după caz. Modalitatea efectivă de transfer al bunurilor și reperelor în cauză trebuie să plaseze tranzacția în sine în circumstanțele unui transfer universal abordat ca un tot unitar, în măsură să permită cesionarului bunurilor continuarea – în mod independent și de sine stătător – a activității economice desfășurate anterior de cedentul bunurilor respective.

b) referitor la calitatea  – din punct de vedere fiscal – a primitorului bu­nu­rilor, acesta trebuie să fie o persoană impozabilă, de preferat chiar o persoană impozabilă înregistrată normal în scopuri de TVA, conform art. 153 Cod fiscal. În acest context, raportându-ne la pct. 6 (10) din normele metodologice date în aplicarea art. 128 alin. (7) Cod fiscal, reținem că beneficiarul va prelua toate drepturile și obligațiile cedentului inclusiv în ceea ce privește livrările către sine, așa cum acestea sunt reglementate la art. 128 alin. (4) Cod fiscal.
Dacă beneficiarul transferului este o persoana impozabilă care nu este înregistrată normal în scopuri de TVA și nici nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului de active, atunci este obligat la plata sumei rezultată în urma ajustărilor de TVA (având în vedere, după caz, reglementările de la art. 128 alin. (4), art. 148, art. 149 sau art. 161 Cod fiscal), precum și la întocmirea și depunerea declarației prevăzute la art. 156 indice 3 alin. (8) Cod fiscal. Important de reținut este și faptul că, în cazul bunurilor de capital, momentul de referință pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei este data obținerii bunului de către cedent, nu data transferului bunului în cauză.

c) referitor la evaluarea intenției primitorului bunurilor de a garanta continuarea activității economice derulate inițial de cedentul bunurilor aceasta se bazează, în principal, pe identificarea logisiticii, procedurilor și a know-how-ului aferent, de care dispune cesionarul bunurilor, pentru a continua, de o manieră independentă, activitatea derulată inițial de cedentul bunurilor. Altfel spus – pornind de la premisa că simplul transfer al unor active nu garantează, în mod implicit, posibilitatea continuării unei activități economice, în orice situații – trebuie identificate argumente pertinente care să conducă la concluzia că primitorul bunurilor are capacitatea efectivă de a desfășura activitățile specifice ale businessului respectiv. Elemente suplimentare în acest sens pot fi probate ca urmare a implementării unei proceduri etapizate (pe un anumit interval de timp) de preluarea a tuturor activităților derulate de cedentul bunurilor, inclusiv la nivelul salariaților acesteia și al activităților logistice conexe.
Deși textul de lege nu con­di­ționează calificarea unei activități ca transfer de active de faptul ca primitorul să fie autorizat să desfășoare activitatea care i-a fost transferată, apreciez totuși că este util de subliniat „substanța economică“ a transferului de activitate, deoarece aceasta probează, în mod suplimentar, in­ten­ția cesionarului de a continua activitatea specifică derulată inițial de cedent, precum și faptul că acesta din urmă nu are nicio clipă în intenție lichidarea activității respective.
Pentru a fi în deplină concordanță cu reglementările legale stipulate la pct. 6 (9) din normele metodologice date în aplicarea art. 128 alin. (7) Cod fiscal, trebuie să se aibă în vedere și faptul că primitorul bunurilor are obli­gația să transmită cedentului o de­clarație pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea con­di­țiilor privind continuarea ac­ti­vi­tății derulate inițial de vânzător.

În concluzie, un transfer de active este corelat, în esență, de un transfer universal de bunuri și servicii, în legătură cu derularea efectivă și implicită a unei afaceri, de un ansamblu integrat de activități organizate în mod corelativ și structurat cu scopul de a forma o afacere (un business) și, implicit, de a genera profituri impozabile; masa de bunuri astfel transferate, deși este cuantificabilă în formă materială (bănească), capătă o identitate distinctă de elementele sale componente tocmai datorită aptitudinii sale de a produce, în ansamblu, o afacere.
În accepțiunea dată de art. 128 alin. (7) Cod fiscal, în condițiile calificării unei operațiuni ca transfer integrat de active, ansamblul tuturor acestor operațiuni nu constituie livrări fragmentate, singulare, de bunuri și, pe cale de consecință, nu intră în sfera de aplicare a TVA. Conform Normelor metodologice date în aplicare art. 128 alin. (7) Cod fiscal, chiar și în acest caz se poate opta pentru aplicarea regimului normal de taxare, fără ca acest fapt să fie sancționat de organele de inspecție fiscală, în sensul anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar, în condițiile în care operațiunile în cauză sunt taxabile prin efectul legii sau prin opțiune (cu excepția situației în care se constată că tranzacția a fost taxată în scopuri fiscale).