Într-un interviu publicat la începutul acestui an, Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a vorbit despre românii fără venituri, care, potrivit unei modificări legislative adoptate de vechiul guvern, vor trebui să plătească începând de acest an asigurări de sănătate de 57 de lei pe lună (respectiv 5,5% din salariul minim brut). Excepţie fac elevii şi studenţii în vârstă de până la 26 ani, soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate, femeile însărcinate, lăuzele şi persoanele cu handicap. „Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de «fantome». Pentru că dacă stai să te uiți în toate cifrele statistice, oricum ar fi, nu îți ies vreo trei milioane de adulți. Nu îți ies. Nu vorbim de persoanele care primesc ajutoare sociale. Vorbim de persoane care nu există din punct de vedere fiscal. Nu este posibil așa ceva. (…) Cum poți să zici «am trăit fără nici un venit» timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? (…) Nu cumva vorbim de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat?“, a spus Biriş pentru Republica.ro.

Adevărul este că, din păcate pentru evoluţia economică a ţării, este foarte posibil să trăieşti şase luni, un an sau mai mult în România fără a câştiga un singur leu. Situaţiile sunt multe şi diverse, dar iată câteva dintre cele mai frecvente. Petru este din Bacău, are 31 de ani şi nu a lucrat o zi în viaţa lui. Stă acasă, în apartamentul părinţilor, care sunt plecaţi la muncă în Italia şi îi trimit lunar câteva sute de euro. Daniela are 45 de ani, este din Petroşani şi este casnică. Soţul ei lucrează în mină şi câştigă destul de bine. „Cât au fost copiii mici, am stat să-i cresc. Acum, chiar dacă aş vrea să mă angajez, nu am unde. Dar recunosc că mi-ar fi şi greu la vârsta asta să-mi schimb viaţa. M-am obişnuit aşa şi bărbatul meu e mulţumit că e cineva care are grijă de gospodărie“, spune ea. Eugeniu are 28 de ani, este din judeţul Mureş şi lucrează în Marea Britanie. „Stau câteva luni acolo, trag tare, strâng câteva mii de lire, după care vin în România şi mă distrez. Când se termină banii, de obicei în vreo jumătate de an, mă întorc la Londra“, explică el. Cât despre Ioan, are 59 de ani şi locuieşte în casa părintească situată într-un sat din Dolj împreună cu soţia. Niciunul nu este încă pensionar, dar s-au mutat din Craiova pentru că nu-şi mai găseau de muncă. „Apartamentul l-am lăsat băiatului nostru. Aici ne producem singuri mâncarea şi primim un ajutor social de vreo 200 de lei de la primărie. Dar în fiecare lună ne mai trimite băiatul nişte bani sau ne plăteşte factura la lumină şi la cablu. Aşa că ne descurcăm mai bine decât la oraş“, dezvăluie el.

Evaziunea, sport naţional?

Există, desigur, şi reversul medaliei. Matilda este dintr-un sat de pe Valea Bârgăului şi are 45 de ani. De vreo şapte ani nu are, oficial, nici un venit şi singurii bani care îi intră legal în casă sunt cei câştigaţi de soţul ei, muncitor la o fabrică din Bistriţa. În realitate, femeia lucrează la negru, ca vânzătoare la un magazin din sat, şi încasează lunar 800 de lei. Claudia este din Cornetu, Ilfov, are 36 de ani şi, până acum cinci ani, când s-a născut fetiţa ei, a fost angajată la o fabrică de biscuiţi. Câştiga acolo puţin peste salariul minim şi lucra şi sâmbăta. După concediul de creştere a copilului a început să lucreze ca menajeră în Cornetu, Domneşti, Bragadiru sau chiar în Bucureşti. „Iau între 100 şi 150 de lei net pe ziua de muncă. Am calculat, într-o lună normală câştig de două ori mai mult ca la fabrică şi nici nu lucrez, ca număr de ore, la fel de mult“, dezvăluie ea. Cât despre George din Popeşti-Leordeni, are 55 de ani şi de mai bine de 15 ani lucrează ca instalator. Are şi un PFA, dar recunoaşte senin că declară doar 10%-20% din venituri, cât să nu atragă atenţia ANAF.

Se estimează că numărul românilor care lucrează fără forme legale este de circa 1,5 milioane, iar evaziunea fiscală din acest domeniu costă statul undeva în jur de patru miliarde de euro pe an. Însă o altă sursă importantă de bani nefiscalizaţi o reprezintă gospodăriile proprii. De la băbuţa care încasează lunar câteva sute de lei vânzând ce-i prisoseşte (câţiva litri de lapte, câteva duzini de ouă, legume, fructe, flori) la fermierii care cultivă zeci de hectare sau cresc sute de animale şi câştigă mii de lei fără ştirea Fiscului, numărul lor este cu siguranţă de cel puţin câteva sute de mii. Desigur că trebuie făcută diferenţa între cei care supravieţuiesc şi cei care se îmbogăţesc din agricultură. La fel cum trebuie separaţi meşteşugarii la negru între cei care cos câteva rochii pentru vecine şi prietene şi cei care şi-au transformat garajul sau magazia în adevărate ateliere ilegale, care le aduc profituri nedeclarate de mii de lei pe lună.

Cum te ajută statul

Una peste alta, din cele scrise până acum rezultă că cei care nu declară venituri ori sunt susţinuţi financiar de altcineva, ori le câştigă peste hotare, ori fac evaziune. Totuşi, este posibil să trăieşti cu adevărat fără bani în România anului 2016? Teoretic, nu. Dacă nu ai nici un venit declarat – nu lucrezi legal, nu eşti pensionar, nu ai în întreţinere copii care primesc alocaţie, nu primeşti o indemnizaţie (de şomaj, de persoană cu handicap, de veteran, de revoluţionar etc.), nu încasezi o arendă, o chirie sau o pensie de întreţinere ori nu obţii câştiguri vânzând produsele din gospodărie, statul are grijă de tine. Sau, cel puţin, aşa pretinde: începând din anul 2001 este în vigoare legea venitului minim garantat. Potrivit acesteia, o persoană singură fără venituri primeşte de la administraţia locală un ajutor social de 125 de lei pe lună, o familie de două persoane – 225 de lei, iar una de patru persoane – 390 de lei. (Pentru cei care au venituri sub aceste cuantumuri, ajutorul social se acordă ca diferenţa dintre nivelul venitului minim garantat de mai sus şi respectivele câştiguri. Cu alte cuvinte, o familie de patru persoane care încasează doar alocaţiile celor doi copii va primi lunar 306 lei – din nivelul de 390 de lei se scad banii primiţi pentru copii). Ajutoarele sociale au totalizat peste 1,7 miliarde de lei în 2014, arată statisticile Ministerului Muncii. Potrivit legii, în schimbul acestora persoanele asistate ar trebui să presteze muncă în folosul comunităţii. În realitate, din motive electorale sau din comoditate, multe primării „uită“ să-i scoată la lucru pe beneficiari.

Totuşi, nu oricine se încadrează în condiţiile pomenite mai sus are dreptul la ajutorul statului. Există o serie de bunuri care îi exclude pe deţinători de la drepturile oferite de legea venitului minim garantat. Astfel, a fi proprietar pe o altă clădire în afara celei de domiciliu, pe un teren intravilan mai mare de 1.000 de metri pătraţi în mediul urban sau 2.000 de metri pătraţi în mediul rural, pe un autoturism sau motocicletă mai nou de 10 ani sau pe mai multe autoturisme şi/sau motociclete mai vechi de 10 ani, pe o autoutilitară, autocamion, autobuz sau microbuz, rulotă, pe un utilaj agricol (tractor, combină), pe o ambarcaţiune cu motor, pe un utilaj de prelucrare agricolă (moară, presă de ulei) sau de prelucrat lemnul (gater), pe suprafeţe de teren şi/sau animale şi păsări cu o valoare netă anuală de producţie de mai mult de 1.000 de euro pentru o persoană singură sau 2.500 de euro pentru o familie, precum şi deţinerea de depozite bancare mai mari de 3.000 de lei înseamnă că nu mai eşti eligibil pentru ajutorul social şi pentru alte ajutoare similare (cel pentru susţinerea familiei şi cel pentru încălzire).

Supravieţuitorii

Aşadar, este posibil să existe în România persoane fără nici un venit, dar care, din cauza unei curţi prea mari sau a celor 11 iepuri crescuţi în spatele casei (numărul maxim acceptat de autorităţi fiind de 10), să nu se califice pentru ajutorul social. Cum, la fel de bine, este posibil să existe numeroşi români care ar avea dreptul la astfel de sprijin financiar, însă nu ştiu despre existenţa lui, nu sunt în stare să-şi pregătească dosarul sau, pur şi simplu, nu vor să o facă.

Şi chiar nu au astfel de persoane nici un fel de venit? se vor întreba mulţi. Sigur vând ei ceva din producţia proprie! Nu neapărat. În primul rând, în comunităţile rurale, dar şi în unele zone sărace din mediul urban, se practică pe scară largă, la fel ca acum sute de ani, trocul: eu am prea mult mălai şi vin, vecinul are surplus de carne şi brânză, sigur ajungem la o înţelegere.

Bine, dar sunt produse pe care nu le găseşti nici în propria gospodărie şi nici în vecini. Cu ce le cumpără? Să nu uităm că în destule gospodării din România raionul de cosmetice şi detergenţi din hipermarket este înlocuit de săpunul de casă, zahărul cu mierea, uleiul dublu rafinat cu untura, iar hainele se confecţionează încă manual, dacă nu sunt cumva primite de la cei cărora le prisosesc. Cât despre bunurile de folosinţă îndelungată, trebuie ţinut minte că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2014 circa 100.000 de familii din România nu aveau televizor, un milion nu aveau maşină de spălat, 3,5 milioane nu aveau computer, iar peste patru milioane şi jumătate nu aveau autoturism. În plus, cu precădere în mediul rural există încă milioane de familii fără apă, canalizare, gaze sau cablu TV, dar şi sute de mii de persoane fără telefon.  Nici măcar factura la „lumină“ nu este o problemă pentru circa 40.000 de familii din România care, conform recensământului din 2011, nu aveau casele conectate la reţeaua de electricitate.
În concluzie, ne convine sau nu, este posibil ca, în mileniul III, într-o ţară membră a Uniunii Europene, să existe un număr deloc neglijabil de persoane care îşi duc viaţa în condiţii mai degrabă amintind de Evul Mediu. Cum se face diferenţa între aceşti nefericiţi şi cei care o duc bine, dar nu dau nimic la stat, asta e treaba autorităţilor. Pentru moment, se pare că Guvernul a decis să facă nişte paşi în spate. „Luăm în calcul mai multe modificări legate de Codul fiscal la capitolul contribuţii sociale. Nu soliciţi contribuţii unei persoane care nu are venituri. Alta ţine de cum soliciţi contribuţiile de sănătate persoanelor care au venituri ocazionale mult mai mici decât salariul minim“, a declarat în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Acest articol a fost publicat în numărul 2 al revistei Capital, din 11-17 ianuarie 2016