General Motors (GM) şi Ford, primii doi constructori americani de automobile, au fost cei care au profitat cel mai mult de această relansare a vânzărilor de autovehicule după mai multe luni dificile, potrivit Agerpres.

GM a vândut 279.297 vehicule luna trecută pe piaţa din SUA, în creştere cu 11,86% în ritm anual, cu mult peste creşterea de 7,4% estimată de analiştii intervievaţi de firma de cercetare de piaţă Edmunds.com.

În cazul Ford, înmatriculările în luna septembrie au atins 222.248 unităţi, în creştere cu 8,7% în ritm anual, aproape dublu faţă de previziunile analiştilor (4,7%).

"Suntem fericiţi să spunem că revenirea din Houston şi Florida progresează rapid", a declarat directorul de vânzări şi marketing Ford, Mark LaNeve.

Efectul uraganelor a fost resimţit şi de constructorii auto străini, precum grupul japonez Toyota, care luna trecută a vândut 226.632 vehicule în SUA (în creştere cu 14,9% în ritm anual) şi compatriotul său Nissan (139.932 vehicule, creştere de 9,5%).

"Vânzările de autovehicule noi au crescut în Houston deoarece cumpărătorii au vrut să înlocuiască rapid vehiculele distruse de uraganul Harvey", a explicat Jessica Caldwell, analist la Edmunds.com. Potrivit acesteia, în primele trei săptămâni care au urmat uraganului Harvey, cererea de autovehicule în Houston a crescut cu 109%, comparativ cu cele trei săptămâni care au precedat catastrofa.

De asemenea, preţul mediu al tranzacţiilor a crescut cu 18% în regiunile afectate de uragane în luna septembrie, ceea ce este un semn bun pentru rentabilitatea constructorilor de automobile care au demarate numeroase oferte promoţionale până în luna august, în încercarea de a relansa vânzările care au fost modeste în prima jumătate a anului.

Statisticile oficiale cu privire la vânzările de autovehicule în luna septembrie urmează să fie publicate mai târziu de firma Autodata. Potrivit analiştilor, un număr de aproximativ 1,43 milioane de vehicule noi au fost înmatriculate în luna septembrie în SUA.