În opinia specialiștilor, România a preferat, în decursul istoriei, poziţia de “cel condus” decât poziţia de “conducător”, drept pentru care a reuşit destul de târziu să se integreze în Uniunea Europeană sau chiar în N.A.T.O.  Chiar şi din actuala postură, de partener strategic cu S.U.A. şi membru cu drepturi depline ai Uniunii Europene, România nu reuşeşte să devină un lider zonal, cu toate că este una dintre puţinele ţări puternice la granița balcanică în U.E. şi printre cele mai bogate din regiune.

„Cred cu tărie că am fi ajuns mult mai departe decât suntem astăzi, dacă am fi avut specialiști care să reprezinte cu adevărat interesele României la summit-urile internaţionale, care s-ar fi luptat pentru drepturile şi aspiraţiile noastre şi s-ar fi erijat în lideri ai ţărilor din Balcani. Din nefericire, aici a fost şi marea dramă a ţărilor balcanice. În timp ce în Europa Occidentală, ţările s-au coalizat imediat după Al Doilea Război Mondial şi chiar au constituit C.E.C.O – ceea ce avea să devină Uniunea Europeană de astăzi, lucru care le-au adus prosperitate, în ţările Balcanice nu a existat vreo ţară care să identifice interesele comune în regiune şi să grăbească drumul acestor ţări spre Europa. Ba din contră, au existat mereu tensiuni, nimeni nu şi-a dorit să facă eventuale compromisuri şi să găsească puncte comune de colaborare. România a avut o mare şansă să devină lider zonal, dar a ratat-o din cauză că nu a acţionat ca mediator, aşa cum bine fac Marile Puteri. Totuşi, timpul nu e pierdut, ţările din Balcani încă nu şi-au găsit un lider, iar România ar putea deveni unul dintre candidaţii acestui statut foarte important pentru politica regională sau chiar europeană, Peninsula Balcanică plasându-se între Europa Occidentală şi Orientul Mijlociu. Acest lucru s-ar întâmpla numai dacă am avea oameni puternici de Stat, care să-şi asume această responsabilitate”, afirmă dr. Anca Nicolescu, vicepreşedintele Fundaţiei Solidaritatea Culturală Română Ars XXI.
           
Masonii au înțeles necesitatea momentului, au creat Uniunea Masonică Balcanică și vor dezbate, cu ocazia celei de a III-a reuniuni la Bucureşti, împreuna cu specialiști ai societății civile problemele reale ale ţărilor balcanice.