După ce a anunțat, cu doar câteva zile în urmă, schimbarea directorului general al diviziei din România a grupului Renault, compania franceză revine și cu o schimbare de lider la centrul său tehnologic. Alexander Simionescu, noul director RTR, are o experienţă de peste 15 ani în management și în poziţia de director general, dar şi în domenii precum cercetare, analiză structurată, design, dezvoltare şi implementare, inginerie şi mentenanţă software a sistemelor asistate electronic.

Noul director general al RTR va coordona echipele de ingineri ale Groupe Renault România și este membru al Comitetului de Management al companiei.

 „Vin dintr-un domeniu care este parte integrantă a industriei auto, acela al sistemelor informaționale, conectivității şi inovației. Renault Technologie Roumanie este o poveste de succes a Grupului și în egală măsură a țării. Îmi propun să continuăm acest succes, împreună cu cei 2 800 de ingineri conectaţi la activitatea RTR. Ne aşteaptă proiecte noi, foarte complexe și contez pe echipa RTR, pe pasiunea pentru auto a colegilor mei și orientarea lor către viitor. Vom avea rezultate foarte bune împreună”, a declarat Alexander Simionescu.

Alexander Simionescu (49 ani), a absolvit Universitatea Tehnică din Viena, Facultatea de Inginerie electrică, specializarea Telecomunicaţii. Are un doctorat la aceeași universitate, în domeniul Tehnologiei Semiconductorilor. În 1996 debutează ca inginer în cadrul companiei multinaţionale Siemens, în Viena. Timp de 4 ani, în cadrul acestei companii, ocupă poziții de management în filialele din Viena, Budapesta şi Munchen. Din 2001 este CEO al „Siemens Program and System Engineering” din Braşov, devenită din 2011 „Siemens Convergence Creators”. Începând cu 1 aprilie 2018, se alătură Groupe Renault România ca Director General al RTR.

Pascal Candau a absolvit Ecole Nationale Supérieure d’Art et Métiers, în Franţa. Şi-a început cariera la Renault, în 1987, în cadrul Biroului de Calcul al Direcţiei de Studii, ca inginer suport software. În 1991 se alătură ingineriei, fiind şef serviciu Proiectare Numerică în Direcţia Dezvoltare Şasiu. În 2012, devine director adjunct al RTR, responsabil pentru Direcţia Inginerie Vehicul. Un an mai târziu, este inginer şef pentru segmentul Entry, la Technocentre, în Franţa, iar din 2015, preia postul de director al RTR. Din 1 aprilie 2018, devine Alliance Global VP, Product Development.

 

De la 1 mai Antoine Doucerain preia funcția de director general al Automobile Dacia și Groupe Renault România de la Yves Caracatzanis. La rândul său, acesta va deveni, de la 1 iunie, director general al gigantului rus AvtoVAZ, parte a grupului Renault.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut 3,76 milioane de vehicule în 2017. Mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe Alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubishi. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. Groupe Renault este singura companie din România care integrează toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. În 2016 Groupe Renault România a depășit 5 miliarde de euro cifră de afaceri. Aflat în centrul gamei Global Access (din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Cei 17.700 de angajaţi ai Groupe Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici.

Citește și:

Încă un director general al Automobile Dacia devine șef al gigantului rus AvtoVAZ

Scimbări la cea mai mare companie din România. Antoine Doucerain, numit director general al Automobile Dacia