În 2006, ultimul an înaintea aderării, românii aveau o putere de cumpărare de 43% din media UE. Sub noi se mai aflau doar bulgarii, cu 40% din acest indicator. La capătul celălalt al clasamentului se aflau luxemburghezii, cu 154%, urmați la mare distanță de olandezi și britanici, cu 125% fiecare. Cu alte cuvinte, în ciuda prețurilor semnificativ mai scăzute decât în jumătatea de vest a continentului, românul obișnuit își permitea să achiziționeze mai puțin de jumătate din hrana, îmbrăcămintea sau serviciile pe care le cumpăra europeanul mediu și de aproape patru ori mai puțin decât un luxemburghez.

Zece ani mai târziu, lucrurile se schimbaseră destul de mult. În primul rând, media europeană a crescut și asta a făcut ca puterea de cumpărare nominală să scadă pentru vechile state membre, fără însă ca în multe din cazuri puterea reală de cumpărare să se reducă și ea. În alte situații, cum ar fi Grecia, criza economică a dus la o diminuare semnificativă a accesului la bunuri și servicii (de la 100% la 77% din media UE). De cealaltă parte, gospodăriile din multe din statele care au aderat la Uniune începând cu 2004 au putut vedea un progres semnificativ la acest capitol: polonezii au sărit de la 54% la 75%, slovacii de la 60% la 77%, iar lituanienii de la 63% la 86%.

Tot mai aproape

Una dintre cele mai mari creșteri ale puterii de cumpărare a fost înregistrată în România – de la 43% în 2006 la 63% din media UE anul trecut. Este demn de menționat nu numai că i-am lăsat mult în urmă pe bulgari (care au crescut în aceeași perioadă de la 40% la doar 53%), ci că i-am depășit și pe croați (care au urcat în ultimul deceniu de la 55% la 59%) și că i-am egalat pe unguri (care aproape au stagnat, înregistrând 61% din puterea medie de cumpărare în UE în 2006 și 63% în 2016). „Să știți că nu este vorba doar de statistici. Noi locuim în Ungaria și venim în România la neamuri de câteva ori pe an și am observat că s-a ajuns să se trăiască relativ la fel în ambele țări. România a recuperat mult, însă mai are mult de lucru la infrastructură“, spune Akos T., un transilvănean mutat lângă Budapesta acum aproape 20 de ani.

Nu este singurul capitol la care am redus foarte mult distanța față de vecinii din vest. Produsul intern brut pe cap de locuitor ajustat cu puterea de cumpărare (PPS) a urcat și el mult mai mult la noi (de la 38% din media UE în 2006 la 59% din media UE anul trecut) decât în Ungaria (unde evoluția a fost în aceeași perioadă de la 61% la 67%). Un calcul simplu ne arată că dacă PIB-ul per capita PPS era acum un deceniu de 64% din cel al Ungariei, anul trecut a ajuns la 88% din acesta, iar în 2017 ar putea depăși 90%.

 

Creșteri susținute

Și la nivelul salariului mediu net distanța dintre cele două țări s-a redus mult. Astfel, dacă în 2006 un angajat maghiar câștiga circa 440 de euro pe lună, iar un român de aproape două ori mai puțin (respectiv 245 de euro), în primul trimestru al acestui an leafa medie a ajuns la 617 euro în Ungaria și la circa 520 de euro în România. Mai exact, în ultimul deceniu veniturile din muncă au urcat cu 112% la noi și cu numai 40% la vecinii din vest. Iar dacă majorările promise pentru bugetari pentru al doilea semestru al anului și pentru 2018 vor fi puse în practică, diferența dintre cele două state se va estompa și mai mult. Asta fără a lua în calcul creșterea salariului minim pe economie, care, dacă va avea loc de la 1 ianuarie la nivelul menționat în programul de guvernare (respectiv 2.000 de lei brut pentru cei fără studii superioare și 2.300 de lei pentru cei cu facultate), ar putea aduce chiar o egalizare de lefuri în cele două țări.
Și la nivelul exporturilor lucrurile stau tot mai bine pentru România. În 2016 companiile autohtone au vândut peste hotare produse în valoare de 57,4 miliarde de euro, mai mult decât dublu față de nivelul de 25,8 miliarde de euro înregistrat în 2006. Suntem, e adevărat, încă departe de firmele ungurești, care au exportat anul trecut în valoare de 83 de miliarde de euro. Însă trebuie arătat că avansul lor a fost de numai 13% față de nivelul de 73 de miliarde de euro atins în 2006. Dacă s-ar păstra același ritm de creștere, în 2026 exporturile românești ar ajunge la 127 de miliarde de euro, iar cele maghiare doar la 94 de miliarde.

La distanță

Există, desigur, și capitole la care mai avem mult de muncit până să-i prindem din urmă pe unguri. Stocul investițiilor străine directe era anul trecut de circa 70 de miliarde de euro la ei (respectiv cam 7.000 de euro pe cap de locuitor) și de aproximativ 68 de miliarde de euro la noi (adică în jur de 3.400 de euro per capita). Cu alte cuvinte, ar fi nevoie să mai atragem capital străin valorând circa 70 de miliarde de euro net pentru a-i egala pe vecinii de peste granița din vest din acest punct de vedere.

 

Apoi, la o suprafață de două ori și jumătate mai mică și la o populație de două ori mai mică decât a României, în Ungaria există 1.481 de kilometri de autostradă în funcțiune, dublu față de cei 748 de kilometri dați în folosință până în prezent în țara noastră. Este evident că relieful mult mai blând a jucat un rol în această dezvoltare, însă principalul motiv pentru care Ungaria este străbătută de autostrăzi este existența unui plan clar de dezvoltare a rețelei de transport și urmarea lui cu strictețe indiferent de culoarea politică a guvernului. De asemenea, în 2015, din cei 9,9 milioane de locuitori ai Ungariei, 9,3 milioane aveau locuințele conectate la sistemul public de apă potabilă. În același an, doar 12,6 milioane din cei 20 de milioane de români stăteau în case sau apartamente alimentate cu apă de la rețea.

Un alt capitol la care mai avem încă destulă distanță de recuperat este cel al parcului auto. La finele lui 2016 în Ungaria erau înmatriculate 3,13 milioane de autoturisme, respectiv 33 la 100 de locuitori. La aceeași dată, în România erau în circulație 5,74 milioane de mașini, respectiv 28 la 100 de locuitori. Ne-ar trebui, așadar, cam un milion de vehicule în plus pentru a-i ajunge. Nu putem trece totuși cu vederea că vârsta medie a autoturismelor de pe drumurile maghiare era de 13,9 ani, în timp ce la noi era de „doar“ 13,3 ani.

Nici în ceea ce privește su­pra­fața magazinelor moderne (350 de metri pătrați pe locuitor în Ungaria față de 165 de metri pătrați în România) nu încape discuție că suntem mult în spate, iar lista ar putea continua. Ceea ce este cert este că, în ciuda diferențelor încă mari din multe puncte de vedere, în ultimul deceniu ritmul de creștere a fost mult mai mare în România și, dacă îl vom menține, avem șanse să reducem semnificativ distanțele care ne separă din punct de vedere al dezvoltării și al performanțelor economice.