Prejudiciul înregistrat de RAAN în urma denunţării acestor contracte depăşeşte şapte milioane de euro, conform concluziilor raportului Corpului de Control.

“Ceea ce s-a întâmplat la RAAN, de-a lungul timpului, depăşeşte orice imaginaţie. Am speranţa ca DNA să înceapă o analiză a datelor pe care le-am transmis astăzi. Creşterea performanţei companiilor de stat şi stoparea furturilor din aceste companii rămâne o prioritate pentru mine în lunile care urmează”, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, citat de Agerpres.

RAAN se află în insolvenţă din septembrie 2013. La momentul intrării în insolvenţă, nivelul total al datoriilor era de 680 de milioane de lei, iar, de atunci şi până în aprilie 2014, s-au mai acumulat datorii suplimentare de 70 de milioane de lei la cele deja existente înainte de insolvenţă, în condiţiile în care cifra de afaceri a companiei a fost de 400 de milioane de lei anul trecut.

Într-o conferinţă de la mijlocul lunii aprilie, Nicolescu a precizat că a solicitat primului-ministru să supună atenţiei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) deciziile privind viitorul RAAN, care este o societate de interes strategic.

''Am elaborat un plan de măsuri care vizează eficientizarea, restructurarea RAAN şi un plan de perspectivă, pe care le vom transmite în cursul acestei zile sau mâine primului-ministru, Victor Ponta, şi vicepremierului Gabriel Oprea, care asigură coordonarea pe tot ceea ce înseamnă chestiuni de securitate naţională, pentru că RAAN este o regie de interes strategic. Din acest motiv, credem că se impune o discuţie privind viitorul acestei societăţi la nivelul CSAT. De aceea, transmitem această notă şi sugestiile noastre privind RAAN cu rugămintea de a le supune atenţiei CSAT'', a spus ministrul.

În aceeaşi conferinţă, Nicolescu a anunţat că l-a demis pe administratorul special al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, Dănuţ Andruşcă, din cauza situaţiei din ce în ce mai grave în care se află compania, şi l-a numit în locul său pe Viorel Marian, fost director al Termoelectrica.