Conform Autovit.ro, din totalul anunțurilor de autoturisme publicate pe site în 2016, cele mai populare au fost mărcile Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi și Opel, cu peste 50% dintre anunțurile activate în 2016. Dacia se regășește în top zece mărci scoase la vânzare completând topul celor mai populare 10 mărci alături de Renault, Peugeot, Ford și Skoda.

Tot în 2016, pe site a crescut ponderea mașinilor fabricate după 2010, „demonstrând dorința românilor de a-și achiziționa modele mai recente. Totodată, anunțurile pentru mașini mai vechi de 10 ani au scăzut cu 6%”. În prezent, pe Autovit.ro 50% dintre mașinile prezente sunt mai noi de 6 ani, 15% sunt produse între 2015 și 2016 si aproape 4% sunt noi.

Conform oficialilor site-ului deținut de Naspers, „odată cu scăderea ponderii mașinilor mai vechi de 10 ani s-a micșorat, cum era și firesc, numărul mașinilor cu prețuri mai mici de 5.000 de euro. În schimb, s-a constatat o creștere cu 3% a ponderii celor de peste 20.000 de euro. Cele mai populare rămân totuși mașinile din categoria de preț 5.000-10.000 euro care reprezintă aproape o treime din totalul anunțurilor de pe platforma online”.

Nu au lipsit nici în 2016 modelele de peste 200.000 euro oferite spre vânzare, cum au fost Bentley Bentayga, Ferrari 488 Spider sau Lamborghini Huracan.

Piața mașinilor noi a înregistrat al treilea an consecutiv de creștere și a încheiat 2016 cu cea mai ridicată valoare de după 2010. Dacă în 2013, spre exemplu, s-au vândut 58.000 de mașini noi, în 2016 acest număr a ajuns la aproape 95.000 de autoturisme, cu 60% mai mare, conform DRPCIV. Septembrie a fost cea mai bună lună pentru acest segment, cu peste 12.000 de autoturisme noi înmatriculate, iar februarie luna cea mai slabă, cu numai 5.000 de exemplare înmatriculate. Un impact important l-a avut Programul Rabla care, deși a început abia în iunie și s-a încheiat în 20 decembrie 2016, a avut succes și a primit mai multe suplimentări în acest interval impulsionând astfel piața.

Piața mașinilor second-hand din import a avut un an record în care a avansat cu 18% și s-a apropiat de pragul de 300.000 de unități, nivel de peste trei ori mai mare față de 2011. Cea mai bună lună a fost august, cu peste 31.000 de autoturisme rulate înmatriculate, iar cea mai slabă a fost ianuarie, cu sub 17.000.

Reînmatriculările (tranzacțiile cu masini rulate, deja înmatriculate pe plan intern) au înregistrat, la fel ca mașinile noi, al treilea an consecutiv de creștere, avansul fiind de 10% în 2016 față de 2015. Cea mai slabă lună a fost ianuarie, cu 16.000 de mașini reînmatriculate, iar cea mai bună a fost august, cu peste 24.000 de exemplare care și-au schimbat proprietarii.