În intervalul ianuarie – martie 2015, din totalul autovehiculelor noi, încadrate la mărci rare, 620 de exemplare au fost Mercedes-Benz, în creştere cu 27,57% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. Pe locurile următoare s-au clasat mărcile: Land Rover (228 de unităţi, – 14,61%), Volvo (76 de unităţi, + 46,15%), Porsche (39 de unităţi, + 14,71%), Mini (32 de unităţi, – 15,79%), Jaguar (17 unităţi, + 240%) şi Lexus (15 unităţi, – 34,78%).

Cu mai puţin de zece exemplare nou înmatriculate, în top se regăsesc: Bentley, cu 5 unităţi (+ 66,67%), Ferrari şi Lamborghini, cu câte o unitate, în scădere, însă, comparativ cu primele trei luni din 2014. La nivelul lunii martie 2015, pe segmentul mărcilor rare, cele mai multe înmatriculări s-au consemnat pentru Land Rover (55 de exemplare), urmată de Mercedes Benz (50), Volvo (40), Porsche (13), Mini (10), Jaguar (şase), Bentley şi Lexus (câte patru unităţi).

Datele DRPCIV relevă că, la nivel general, înmatriculările de vehicule noi au crescut, în martie, cu aproape 16% faţă de acelaşi interval din 2014, până la 7.855 de unităţi, din care 5.339 de unităţi au reprezentat autoturismele, cu un plus de 16,67%.

În ceea ce priveşte mărcile preferate de români, Dacia rămâne pe prima poziţie, cu 1.490 de unităţi înmatriculate (în scădere cu 2,53% faţă de martie 2014). Pe locurile următoare se clasează: Ford (698 unităţi, + 104,09%), Skoda (606 unităţi, + 14,77%) şi Volkswagen (461 unităţi, + 29,13%).

Potrivit statisticii oficiale, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare, Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură de 11 – 15 ani. În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0 – 2 ani. De asemenea, 3,4 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,5 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV. (Sursa: Agerpres)