De asemenea, un alt aparent paradox e că presa locală – susținută de baroni – tinde să aibă vânzări mai mari decât cea centrală. Și nu în ultimul rând, dacă lucrurile vor merge la fel, mă gândesc din nou la ceea ce am spus în urmă cu 3 ani, că vor mai rămâne pe piață doar publicațiile menționate, media publică și ziarul Lumina al Patriarhiei. Ei bine, către presa de stat a și vrut să se îndrepte recent Andrei Gheorghe și chiar a spus că ar fi un balon de oxigen pentru el, dar s-a ales cu un refuz.

Se observă că suntem în plin suprarealism, însă discuția nu trebuie să se rezume la media, ci la degenerarea societății, ca o cauză pentru care singura șansă a ziariștilor de a mai ajunge pe masa românilor e să-și intercaleze articolele printre reclamele la brânzeturi.

Sigur că atunci când pomenim de decese culturale e bine să nu uităm de Academia Cațavencu sau de Divertis, dar mai bine ne-am uita cum era condusă România cu 10-15 ani în urmă, ca să ne minunăm cât de mult bun simț exista. Ia gândiți-vă la Radu Vasile și Emil Constantinescu? Ce să mai vorbim de Mugur Isărescu și guvernul său?! Și atunci s-a furat, dar totul era făcut cât mai legal posibil, cu fereală și ștaif. Din acest motiv, Guvernul Năstase pare genial față cele actuale. Iar această impresie a rămas în memoria colectivă chiar dacă reformele structurale nu s-au încheiat înainte de intrarea în UE. Mai trebuiau ajustate prețurile administrate, reformată administrația publică, reclădit sistemul de pensii și de asistență socială…

Privind retrospectiv, fiecare nou regim a fost mai nesimțit decât cel dinaintea lui și de aceea a decăzut și presa. Noii conducători au pus mâna la ochi când au văzut câte un articol care nu le convenea și au zis: Nu există!

Și totuși mai există oameni pricepuți. De ce nu sunt folosiți? Fiindcă aceia ce trag sforile societății încă nu sunt hotărâți dacă să meargă în direcția dialogului și dezvoltării, și atunci impun un stat milițienesc. Adică, până când acceptă că e criză de management și iau decizii în consecință, reprimă orice inițiativă și numesc în frunte niște persoane care execută orbește ordine, precum tablagii de pe vremuri. Ca fișă de diagnostic se poate spune că microbul care l-a omorât pe Andrei Gheorghe e acela că nu funcționează meritocrația și nu se schimbă polii de putere, ci se conservă discreționar unul singur, ca în comunism. Colapsul economic poate fi evitat, în continuare, prin intermediul socializării pierderilor, însă cel moral – nu. Suntem conduși pe bază de scenarii de avarie, și atunci n-avem nicio șansă să ne însănătoșim. 

Mai mult articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe bloguluibalan.ro