"Salut decizia Consiliului General al Capitalei şi sper ca o posibilă intrare în insolvenţă a RADET să permită Regiei să se restructureze, să îşi gestioneze mai bine banii şi să plătească facturile la zi. Ţin să precizez că susţinem orice formă de protecţie juridică, atât timp cât societatea se reclădeşte pe principii solide şi nu periclitează bunăstarea cetăţenilor. Insolvenţa înseamnă, în primul rând, plata facturilor la zi", a arătat ministrul. 

El a adăugat că, în ceea ce priveşte situaţia ELCEN, în acest moment Consiliul de Administraţie analizează cele mai bune soluţii pentru a continua, în termeni corecţi, relaţia comercială cu RADET şi de a se proteja, la rândul ei, de efectele insolvenţei RADET. 

"Măsurile de restructurare nu sunt o scuză pentru neplată şi mă bucur că am agreat în săptămânile anterioare, împreună cu Primarul General al Capitalei, necesitatea plăţii facturilor curente. Această responsabilitate revine autorităţilor locale şi mă aştept s-o îndeplinească. Sper că acest lucru este bine înţeles de toată lumea. Plăţile către ELCEN nu sunt un moft, ci o necesitate absolută pentru a plăti furnizorii la timp şi pentru a produce apă caldă şi căldură pentru populaţie", a mai spus Grigorescu. 

Conducerea RADET a fost mandatată să deschidă procedura insolvenţei, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în şedinţa de miercuri a CGMB.

SURSA: Agerpres