De asemenea, forumul urmăreşte intensificarea relaţiilor de cooperare dintre Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi cea a Ungariei, prin acţiuni comune de promovare a mediului de afaceri, respectiv prin organizarea de seminarii, misiuni şi forumuri economice.

Organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, manifestarea are loc în perioada 11-12 februarie, la Bucureşti. România și Ungaria pot dezvolta multe proiecte comune, pornind de la statutul de state membre ale UE, NATO şi de la cel de ţări vecine, a subliniat Mihai Daraban, președintele CCIR.

Dezvoltarea infrastructurii, „atrage investitori, fiind totodată calea de acces către menţinerea şi dezvoltarea contactelor comerciale deja existente”, a mai spus președintele CCIR,  Coridorul European nr. 7 fiind oferit de acesta drept exemplu, ca zonă cu potenţial pentru investiţii.

Din punct de vedere strategic și structural, România este un element indispensabil al pieței energetice europene şi are un rol extrem de important în regiune, în aceste sens Mihai Daraban exemplificând cu două proiecte din sectorul energiei: „Interconectarea sistemelor de transport al gazelor Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA) este un proiect care reprezintă o contribuție românească importantă la creșterea securității aprovizionării cu gaze naturale a UE, prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale a Europei Centrale. Un alt proiect care reprezintă o alternativă viabilă pentru distribuţia de gaze este Interconectorul Azerbaijan – Georgia – România – Ungaria (AGRI)”.

În prezent se fac demersuri la nivelul guvernelor celor două state şi a asigurat mediul de afaceri de toată susţinerea atât din partea Guvernul României, cât şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a spus la rândul său Vlad Vasiliu, Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Oficial ungur: România, al doilea partener de export al Ungariei

Unul dintre cele mai importante proiecte care are ca parteneri România și Ungaria este autostrada ce leagă Bucureştiul de ieşirea spre Ungaria, prin punctele Borş-Nagykereki, rută ce asigură contactul României cu Europa Centrală. „Referitor la relaţiile bilaterale, aş vrea să subliniez faptul că România este cel de-al 2-lea partener de export al Ungariei, după Germania, ceea ce ne determină să recunoaştem importanţa României în economia ţării noastre”, a declarat Levente Magyar, Secretar de Stat pentru Diplomație Economică din cadrul Ministerului Ungar al Afacerilor Externe și al Comerțului.

La eveniment au mai participat şi Tivadar Orosz, președinte al Departamentului româno-ungar al Casei Naționale de Tranzacționare din Ungaria; Annabella Baróti, Expert Relații Internaționale, Divizia de Diplomație și Protocol Economic, din cadrul Casei Naționale de Tranzacționare maghiare, precum şi preşedinţii Camerelor de Comerţ şi Industrie din cele două ţări.

Peste 2000 de firme cu capital unguresc, în România

Ungaria este unul dintre partenerii tradiţionali ai României şi a ocupat permanent o poziţie de top în comerţul exterior românesc. În acelaşi timp, România este cel de-al 2-lea partener de export al Ungariei, după Germania.

În prezent, pe teritoriul României activează 2046 de firme cu capital integral unguresc, conform datelor furnizate de SNIA pentru începutul anului 2016. Investiţiile directe cu capital unguresc au atins, în cursul anului 2015, 838 milioane Euro, 1,4% din totalul ISD din România (sursa: BNR).