Timp de săptămână, din 11 până în 18 ianuarie 2012, compania Facebook şi cercetători de la Universităţile Cornell şi California San Francisco au utilizat sistemul algoritmic al reţelei pentru modificarea conţinutului informaţiilor recepţionate de un grup de utilizatori, pentru a studia impactul asupra emoţiilor acestora.

Cercetarea a fost publicată în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) la 17 iunie.

Autorii cercetării au încercat să afle dacă numărul mesajelor pozitive sau negative citite de utilizatori influenţează în vreun fel conţinutul a ceea ce urma să posteze ei înşişi pe contul lor de pe reţeaua de socializare.

Cercetătorii au constatat că utilizatorii folosiţi ca subiecţi începeau să utilizeze mai mult cuvinte pozitive sau negative în funcţie de amploarea conţinuturilor la care fuseseră "expuşi". "Stările emoţionale pot fi comunicate şi transmise printr-un fenomen de contagiune, determinând alte persoane să resimtă aceleaşi emoţii fără să fie conştiente de acest lucru", au subliniat autorii cercetării.

Potrivit acestora, "rezultatele indică realitatea unei contagiuni emoţionale în masă prin intermediul reţelelor de socializare"'.

Şi alte cercetări au analizat acest fenomen, dar acest studiu este unic în sensul în care autorii săi 'au manipulat' datele, potrivit propriilor lor cuvinte.

Studiul atrage o atenţie tot mai mare pe internet, după publicarea sâmbătă a unor articole în revista online Slate şi pe site-urile revistelor The Atlantic şi Forbes.

Unii utilizatori de internet îşi exprimă îngrijorarea profundă sau califică metoda utilizată ca fiind "alarmantă" şi "demonică". Susan Fiske de la Universitatea Priceton care a editat cercetarea a declarat pentru publicaţia "The Atlantic" că i-a contactat pe autorii studiului pentru a le face cunoscută preocuparea sa faţă de această lucrare, însă aceştia au precizat că autorităţile universităţilor lor au aprobat aceste cercetări, deoarece "Facebook, aparent, manipulează sistematic conţinutul informaţiilor difuzate", prin intermediul serviciului "News Feed". Contactaţi de AFP, oficialii Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume cu peste un miliard de utilizatori, au respins aceste acuzaţii. AGERPRES