'Vom beneficia, de la 1 ianuarie, de prevederile Acordului CETA. Eu sper că asta va duce, în perioada următoare, la intensificarea relaţiei comerciale şi economice între România şi Canada, care în acest moment se află la un minim. Avem foarte puţine schimburi economice şi foarte puţine proiecte comune cu partea canadiană. Eu cred că aceste lucruri se pot schimba în bine', a spus Winkler.

Deputatul european a punctat faptul că 74% din exporturile României se îndreaptă spre mari state europene care întreţin relaţii comerciale cu Canada, iar acest aspect poate conduce la un nou avantaj pentru ţara noastră.

'Faptul că (…) se intensifică schimburile comerciale (cu Canada – n.r.) înseamnă şi o şansă în plus pentru furnizorii din România, care sunt legaţi prin contracte economice de aceste ţări (din UE – n.r.). Cred că este vorba de o şansă de a crea noi locuri de muncă, de a atrage noi investiţii şi, de ce nu, de a strânge această legătură transatlantică ce este importantă pentru România din foarte multe puncte de vedere', a apreciat Iuliu Winkler.

În opinia sa, este nevoie de un studiu-analiză în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre România şi Canada, domeniile IT, tehnologic, serviciile sau industria mobilei putând reprezenta unele dintre oportunităţile de colaborare dintre cele două ţări.

Uniunea Europeană şi Canada au semnat duminică, la Bruxelles, Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA).