'Procesul de evaluare a planului (grec) este foarte complex şi nu prevăd progrese înainte de Paşti', a declarat Donald Tusk, în timpul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy.

Atena şi creditorii internaţionali au ajuns, în 20 februarie, la un acord ce prevede prelungirea cu patru luni a vărsămintelor de împrumuturi internaţionale, dar care depinde totuşi de un plan de reforme al Greciei, în discuţie cu Bruxellesul.

'Cred că astăzi putem spune că situaţia din Grecia se află sub control', a declarat Donald Tusk, în cadrul unui turneu al său în Malta, Spania şi Tunisia. 'Sper că vom putea să ajungem la un acord până la sfârşitul lui aprilie, acest lucru mi se pare posibil', a adăugat Tusk.

La rândul său, Mariano Rajoy şi-a exprimat, ca în alte ocazii, dorinţa ca aceste negocieri să se finalizeze cu un succes şi ca Grecia să rămână în zona euro.

Atena 'trebuie să înţeleagă că pentru UE este foarte important ca mesajul transmis să fie acela că regulile jocului trebuie respectate', a adăugat Rajoy, acuzat adesea de guvernul grec că este cu precădere dur la adresa sa.

Planul grec a fost dezbătut pe întreaga durată a weekendului de ''grupul de la Bruxelles', compus din Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Centrală Europeană (BCE), Comisia Europeană, Mecanismul european de stabilitate şi Grecia însăşi.

Tete-a-tete-ul dintre Atena şi creditori nu poate dura însă o veşnicie: guvernul grec trebuie să ramburseze 820 de milioane de euro în diverse creanţe (principal şi rata dobânzii) în aprilie, dintre care 460 de milioane de euro către FMI, şi să răscumpere bonuri de trezorerie în valoare de 2,4 miliarde de euro.

În lipsa unui acord, Grecia nu va obţine imediat cele 7,2 miliarde de euro ce reprezintă ultima tranşă din împrumuturile europene aşteptate.AGERPRES/