Aceasta rezultă din declaraţia dată săptămânalului economic german WirtschaftsWoche de şeful autorităţii de mediu din statul american California, Mary Nichols. 'Funcţionari din cadrul administraţiei UE au alertat organizaţia americană de mediu ICCT asupra unor posibile nereguli la testele privind emisiile de oxid de azot', a indicat responsabilul american. 

Potrivit publicaţiei citate, Comisia Europeană ştia încă din anul 2011 că mai mulţi constructori de automobile au instalat softuri pentru a păcăli testele privind emisiile de noxe poluante, o companie din acest sector avertizând atunci serviciile comisarului european pentru industrie, italianul Antonio Tajani. Dar executivul comunitar nu a luat nicio măsură, astfel că respectivii funcţionari 'frustraţi de inacţiunea Comisiei' s-au adresat organizaţiei de mediu ICCT. 

Apoi această organizaţie a efectuat în SUA o serie de teste ce au confirmat frauda şi a sesizat la rândul ei autorităţile americane competente, iar în luna septembrie s-a anunţat public că societatea Volkswagen a fraudat testele de poluare. Aceasta din urmă a fost astfel nevoită se recunoască faptul că a instalat pe 11 milioane de motoare diesel un soft care modifică rezultatele emisiilor de oxid de azot. 

'Dacă această informaţie se confirmă, atunci înseamnă că fostul şi actualul comisar pentru industrie, respectiv Antonio Tajani şi Elzbieta Bienkowska, au ascuns fapte şi au minţit cu bună ştiinţă în faţa Parlamentului European', au reacţionat vineri printr-un comunicat doi eurodeputaţi din grupul Verzilor, Yannick Jadot şi Karima Delli.

AGERPRES