“Economia globală stă în faţa unor revoluţii tehnologice majore, iar pentru România ar fi un câştig real dacă s-ar număra printre pionierii globali în adoptarea unor astfel de noi tehnologii. Din punctul acesta de vedere, faptul că avem o întârziere în adoptarea unor astfel de tehnologii s-ar putea să fie un avantaj, în sensul în care s-ar putea alege din start implementarea celor mai noi şi performante tehnologii, aşa cum s-a întâmplat în ceea ce priveşte cablurile de date folosind fibră optică ce au permis României să fie printre ţările cu cea mai mare viteză de internet în bandă largă. Pentru aceasta este nevoie de un mix inteligent de politici publice care să facă din noile tehnologii cheia de boltă a dezvoltării economice a ţării”, a declarat Florin Deaconescu, partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC România, citat de Agerpres.  Potrivit acestuia, la nivel global, cele mai multe companii au pus bazele pentru a adopta noile tehnologii, investind în arii precum social media, comunicaţii mobile, analiza de date şi cloud.

Pentru a ajunge la topul celor opt tehnologii esenţiale, PwC a analizat diversele tehnologii pe baza impactului asupra afacerii şi viabilităţii comerciale în următorii cinci până la şapte ani (cel puţin trei până la cinci ani în economiile dezvoltate). Cele opt sunt: inteligenţa artificială, internetul lucrurilor, realitatea augmentată, roboţii, tehnologia Blockchain, realitatea virtuală, dronele şi printarea 3D.

“Companiile continuă să aştepte următoarea 'mare noutate', considerând că o anumită tendinţă tehnologică fie nu se va ridica la nivelul aşteptărilor, fie nu va afecta industria în care activează în anii care vor veni. Însă, în ziua de azi au loc schimbări bruşte într-un ritm mai rapid şi la un volum mai mare ca oricând. Istoria a demonstrat că inovaţiile au înclinat balanţa în favoarea inovatorilor. În acest sens, descoperirile tehnologice generează mega tendinţele. Omniprezenţa tehnologiei, din ce în ce mai accesibilă, mai răspândită şi cu un impact mai mare, este cea care va accelera adoptarea “celor opt tehnologii esenţiale”, se arată în comunicatul PwC.