Invadată de 12 obiecte zburătoare neidentificate, omenirea intră într-o cursă contra cronometru pentru a afla motivul vizitei neaşteptate. Pe teritoriul american, lingvista Louise Banks (Amy Adams) este convocată la punctul de contact, alături de fizicianul Ian Donnelly (Jeremy Renner), pentru a descifra mesajul pe care fiinţele extraterestre încearcă să îl transmită.

Echipa de experţi intră la ore exacte în legătură cu două heptapode, denumite astfel după cele şapte braţe ca de caracatiţă pe care se sprijină. Creaturile, botezate Abbott şi Costello – după celebrii comedianţi ai anilor `40, sunt despărţite de cercetători de un ecran uriaş ca de cinematograf, în spatele căruia acestea apar misterios dintr-o ceaţă lăptoasă. Prin jeturi de cerneală care devin forme circulare, ele transmit un alfabet complex, diferit total de cel utilizat de pământeni.

Pe măsură ce avansează în desluşirea ortografiei nonliniare a vizitatorilor, Louise se confruntă cu nişte vise tot mai vii şi intense, care se dovedesc a fi frânturi din viitorul său. Ea realizează că scopul extratereştrilor este acela de a adăuga o dimensiune suplimentară spaţiului perceput de pământeni. Cheia dobândirii acesteia constă în modul în care gândirea umană este sculptată de limbaj. Ideea limbajului care schimbă percepţia asupra realităţii face parte din ipoteza Sapir-Whorf, din atropologie şi lingvistică, care susţine că modul în care ne raportăm la lume depinde de limba pe care o vorbim.

Piatra de temelie a civilizaţiei şi ceea ce uneşte oamenii este limbajul, dar este şi prima armă folosită într-un conflict, este teza Louisei. Tocmai lipsa de comunicare în situaţii critice este principala ameninţare a planetei. Aceasta este viziunea generală a filmului, însă baza o constituie drama personală a protagoniştilor.

Louise şi Ian urmează să-şi întemeieze o familie, care se dezbină din acelaşi motiv: greşeli de comunicare. Darul clarviziunii primit de omenire oferă posibilitatea unei noi încercări. O a doua şansă în care să poată fi reparate posibilele erori sau o variantă mai plină de viaţă a aceleiaşi piese de teatru. În ciuda mesajului final pacificator, pe placul comunităţii hollywoodiene, pelicula pune o serie de întrebări mari legate de capacităţile rasei umane şi de modul acesteia de a se raporta la lumea din jur. Arrival este un film care continua dincolo de sala de cinema.

Fluiditatea timpului

Primul film SF al regizorului canadian Denis Villeneuve este un amestec între Interstellar (2014) şi Contact (1997), însă vine cu propria notă de originalitate. Arrival cere privitorilor să mediteze la posibilitatea schimbării percepţiei asupra liniarităţii timpului: cu un trecut, prezent şi viitor interschimbabile. Însăşi structura narativă a filmului este gândită în acest fel, lucru care poate crea confuzie la prima vizionare.

Filmul începe şi se încheie cu două direcţii posibile, dar distincte, ale poveştii relatate de Louise. Ambele variante sunt potenţate de melodia melancolică şi nostalgică On the nature of Daylight a lui Max Richter, care a apărut iniţial pe un album manifest împotriva războiului. Cvintetul de coarde învăluie momentele de bucurie şi tristeţe şi trimite cu gândul la spaţiul fantastic al copilăriei.

Sunetul este o componentă esenţială a filmului lui Villeneuve. Tema limbajului şi a comunicării l-au determinat pe compozitorul islandez Jóhann Jóhannsson, aflat la a treia sa colaborare cu regizorul canadian, să apeleze la ansamblul vocal Theatre of Voices. Tehnicile vocale exotice ale grupului dau rezultate impresionante. Suntele emise de creaturi, similare celor folosite de balene sau delfini, sunt copleşitoare.

Modul în care Villeneuve alege să prezinte diferitele versiuni ale poveştii Louisei este unul voit înşelător pentru public. Abia după jumătatea filmului constaţi că flashbackurile protagonistei sunt de fapt episoade din viitor. Prin acest procedeu, figura raţională şi sobră a Louisei capătă o încărcătură emoţională suplimentară.

Arrival este o formă rară de film SF, unul în care rolul efectelor speciale este redus la minim, iar naraţiunea este amplificată şi pe alocuri greu de digerat pentru publicul de filme comerciale.