Cei 6,25 miliarde de lei reprezintă 30% din totalul cheltuielilor declarate Comisiei Europene în 2013, respectiv 20,6 miliarde lei.

"În cadrul cheltuielilor auditate, au fost identificate nereguli în sumă de 106,2 milioane lei, din care 54,4 milioane lei reprezintă impactul în cheltuielile anului 2013 supuse verificărilor de audit, a corecţiilor financiare aplicate la valoarea contractelor, ca urmare a nerespectării legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice, iar 51,8 milioane lei reprezintă cheltuieli neeligibile. Valoarea corecţiilor financiare aplicate în anul 2014, raportată la valoarea contractelor, este de 259,3 milioane lei", potrivit raportului de activitate pe 2014, publicat de Curtea de Conturi.

Datele menţionate se referă la "Perioada de programare 2007 – 2013" din cadrul "Obiectivului Convergenţă", în care România a derulat şapte programe operaţionale, respectiv PO Regional, POS Creşterea Competitivităţii Economice, PO Asistenţa Tehnică, POS Mediu, POS Transport, POS Dezvoltarea Resurselor Umane, PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Aceste programe sunt finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune.

În ceea ce priveşte "Politica agricolă comună şi politica comună de pescuit", respectiv agricultura, dezvoltarea rurală şi pescuitul, atribuţiile Autorităţii de Audit vizează Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP).

Astfel, în raport, se precizează că Autoritatea de Audit a verificat, în cadrul misiunilor derulate anul trecut, cheltuielile declarate Comisiei Europene în anul 2013 în sumă de 943,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 8,23% din totalul cheltuielilor declarate, de 11,46 miliarde lei.

În cheltuielile auditate au fost identificate nereguli în valoare de 28,46 milioane de lei, din care 1,13 milioane lei reprezintă impactul corecţiilor financiare aplicate la valoarea contractelor, ca urmare a nerespectării legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice şi 27,33 milioane lei cheltuieli neeligibile. Valoarea corecţiilor financiare aplicate în anul 2014, raportată la valoarea contractelor este de 3,8 milioane de lei.

Autoritatea de Audit desfăşoară acţiuni de audit şi la nivelul altor programe finanţate de către Uniunea Europeană, respectiv programele aferente obiectivului Cooperare Teritorială Europeană, Programul General "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii' şi Fondul European de Ajustare la Globalizare.

Astfel, tot în 2014, Autoritatea de Audit a verificat în cadrul misiunilor derulate cheltuieli declarate Comisiei Europene pe programele de cooperare teritorială europeană şi din fondurile menţionate mai sus, în sumă de 322,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 52,50%, din totalul de 614,7 milioane lei.

În urma verificărilor au fost identificate nereguli în sumă de 1,6 milioane lei, din care 1,1 milioane lei impactul în cheltuielile verificate a corecţiilor financiare aplicate ca urmare a nerespectării legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice şi 500.000 lei alte cheltuieli neeligibile. Valoarea corecţiilor financiare, aplicate în anul 2014 raportată la valoarea contractelor a fost de 1,1 milioane lei. AGERPRES