Prospecțiuni SA este cel mai important furnizor de servicii geologice și geofizice, cu peste 65 de ani de experință în operațiuni internaționale. Compania este deținută de Ovidiu Tender, om de afaceri care ocupă locul 6 în TOP 300 Capital Cei mai bogați români. Anul trecut Prospecțiuni a fost unul dintre cei mai mari angajatori la nivel național.

Premiul “Petrolistul anului 2014” i-a fost oferit lui Gehrig Schultz pentru contribuția sa la dezvoltarea Prospecțiuni și implicarea activă în proiecte educaționale din sectorul energetic din România.

“Este o mare onoare deoarece reprezintă recunoașterea a tot ceea ce am realizat în Prospecțiuni și, totodată, a colaborării cu Universitatea din București. Sunt mândru că sunt coleg cu angajații noștri loiali și de parteneriatul cu Dr. Victor Mocanu și Departamentul de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București. Este minunat să fii recunoscut pentru construirea unei afaceri de succes, dar este o onoare și mai mare să contribui la educarea tinerilor”, a declarat Gehrig Schultz.